Astăzi, 4 februarie, Comisia Europeană a inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 24 de state membre, inclusiv România, pentru că nu au transpus noile norme ale UE în sectorul telecomunicațiilor. Codul european al comunicațiilor electronice modernizează cadrul european de reglementare pentru comunicațiile electronice, pentru a spori opțiunile și drepturile consumatorilor, de exemplu prin asigurarea unor contracte mai clare, a unor servicii de calitate și a unor piețe concurențiale. Codul asigură, de asemenea, standarde mai ridicate ale serviciilor de comunicare, inclusiv comunicații de urgență mai eficiente și mai accesibile. În plus, acesta le permite operatorilor să beneficieze de norme care stimulează investițiile în rețele de foarte mare capacitate, precum și de o previzibilitate mai mare în materie de reglementare, conducând la servicii și infrastructuri digitale mai inovatoare.
Termenul pentru transpunerea Codului în legislația națională a fost 21 decembrie 2020. Până în prezent, numai Grecia, Ungaria și Finlanda au notificat Comisiei faptul că au adoptat toate măsurile necesare pentru transpunerea directivei, declarând astfel că au finalizat procesul de transpunere.
Prin urmare, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Estoniei, Irlandei, Spaniei, Franței, Croației, Italiei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Țărilor de Jos, Austriei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei, Slovaciei și Suediei, prin care le solicită să adopte și să notifice măsurile relevante. Statele membre au la dispoziție două luni pentru a răspunde.
Context
Codul european al comunicațiilor electronice care actualizează cadrul de reglementare care guvernează sectorul european al comunicațiilor electronice în funcție de noile provocări a intrat în vigoare în decembrie 2018, iar statele membre au avut la dispoziție doi ani pentru a pune în aplicare normele sale. Acesta este un act legislativ esențial pentru a realiza societatea europeană a gigabițilorși pentru a asigura participarea deplină a tuturor cetățenilor UE la economia digitală și la societate.
Comisia a monitorizat procesul de transpunere și le-a oferit statelor membre orientări și asistență ample, cu scopul de a le sprijini în procesul de transpunere a directivei în legislația națională. În plus, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) a elaborat și a publicat orientări menite să contribuie la punerea în aplicare cu succes a noilor norme.
În conformitate cu dispozițiile codului, Comisia a adoptat, în decembrie 2020, următoarea legislație pentru a consolida concurența, armonizarea reglementărilor și condițiile de concurență echitabile pentru toți actorii de pe piață, precum și pentru a-i proteja pe consumatori și pentru a permite aplicarea de tarife echitabile și diversificarea ofertei de servicii de internet și de telefonie.
- un nou regulament delegat care stabilește un tarif maxim unic la nivelul Uniunii de terminare a apelurilor de voce, pe care operatorii îl pot percepe pentru transmiterea apelurilor fixe și mobile între rețelele lor;
- o recomandare actualizată privind piețele relevante, care actualizează lista piețelor predefinite pe care autoritățile naționale de reglementare europene au obligația de a le reexamina periodic.