Comisia Europeană a anunţat vineri încheierea unui acord de principiu cu cinci state membre UE, între care Polonia, România şi Ungaria, pentru a garanta tranzitul cerealelor ucrainene după interdicţiile de import impuse de câteva din aceste ţări şi considerate drept „inacceptabile” de către Bruxelles, informează France Presse.
UE suspendase în mai 2022, pentru un an, taxele vamale la toate produsele importate din Ucraina şi se organizase pentru a-i permite să-şi exporte stocurile de cereale după închiderea rutelor prin Marea Neagră, ca urmare a invaziei Rusiei în februarie 2022.
Statele UE vecine au înregistrat o creştere masivă a sosirilor de porumb, grâu sau floarea-soarelui din Ucraina, ceea ce a dus la saturarea silozurilor şi la scăderea preţurilor locale.
Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria înterziseseră la jumătatea lunii aprilie cerealele şi alte produse agricole importate din Ucraina, afirmând că vor să-şi protejeze agricultorii, provocând o dispută aprigă cu Comisia responsabilă de politica comercială a UE.
Comisia a încheiat vineri un „acord de principiu” cu aceste patru ţări, precum şi cu România, astfel încât „să răspundă în acelaşi timp preocupărilor Ucrainei şi celor ale ţărilor din UE vecine acesteia”, a anunţat comisarul pentru comerţ Valdis Dombrovskis.
Acordul prevede încetarea măsurilor de interdicţie unilaterale luate de aceste ţări, în schimbul unor „măsuri de salvgardare excepţionale” privind patru produse din Ucraina, considerate „cele mai sensibile”: grâu, porumb, rapiţă, seminţe de floarea soarelui.
Evaluări vor fi făcute asupra altor produse ucrainene, precum soia şi uleiul de măsline.
Comisia promisese de asemenea la 19 aprilie un ajutor suplimentar de 100 milioane de euro pentru producătorii agricoli afectaţi din aceste cinci ţări, după un prim-pachet de 56,3 milioane de euro acordat la sfârşitul lunii martie, fonduri scoase din rezerva de criză a Politicii agricole comune.
Acordul prevede încetarea măsurilor de interdicţie unilaterale luate de aceste ţări, în schimbul unor „măsuri de salvgardare excepţionale” privind patru produse din Ucraina, considerate „cele mai sensibile”: grâu, porumb, rapiţă, seminţe de floarea soarelui.
Evaluări vor fi făcute asupra altor produse ucrainene, precum soia şi uleiul de măsline.
Comisia promisese de asemenea la 19 aprilie un ajutor suplimentar de 100 milioane de euro pentru producătorii agricoli afectaţi din aceste cinci ţări, după un prim-pachet de 56,3 milioane de euro acordat la sfârşitul lunii martie, fonduri scoase din rezerva de criză a Politicii agricole comune. Sursa:g4media.ro