Site icon TIMP ROMÂNESC

Comisia Europeană adaugă 30 milioane de euro la ajutorul de urgenţă pentru Liban

Comisia Europeană a adăugat duminică 30 milioane de euro celor 33 de milioane alocate vineri pentru a finanţa ajutorul de urgenţă destinat Libanului, a anunţat comisarul european Janez Lenarcic, responsabil de gestionarea crizelor, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

”În cursul conferinţei donatorilor pentru Beirut şi pentru libanezi, Comisia Europeană a promis un total de 63 de milioane de euro, dintre care 33 de milioane fuseseră deja anunţate de preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen”, a precizat comisarul într-un comunicat.

”Noua finanţare umanitară din partea UE va fi făcută prin agenţiile ONU, ONG-uri şi organizaţii internaţionale. Ea va constitui obiectul unui control strict. De acest ajutor vor beneficia persoanele cele mai afectate cu scopul de a-şi acoperi necesităţile esenţiale”, a insistat el.

”De asemenea, ne-am angajat să-i susţinem pe libanezi pe termen lung pentru a-i ajuta să se ridice”, a adăugat Lenarcic.

Noua finanţare de 30 milioane de euro promisă urmează să permită ”să răspundă necesităţilor celor mai presante ale persoanelor afectate de explozia devastatoare din 4 august la Beirut”, a explicat el.

Janez Lenarcic a ţinut să mulţumească tuturor statelor membre pentru solidaritatea arătată cu mobilizarea a sute de experţi în căutare şi salvare şi trimiterea unui ajutor medical la Beirut încă din prima zi de după explozia care a devastat capitala Libanului.

 

Exit mobile version