Site icon TIMP ROMÂNESC

Comisia Europeană apără românii care lucrează în străinătate

În cadrul sesiunii, organizată zilele trecute, la Strasbourg, Parlamentul European a discutat problema liberei circulaţii a lucrătorilor în Uniunea Europeană. Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, Laszlo Andor, a declarat încă o dată că ridicarea, anul viitor, a restricţiilor de muncă existente până acum pentru români și bulgari nu va amplifica presiunea asupra sistemelor europene de asigurări sociale, relatează BTA, preluată de Rador.

Libera circulaţie a persoanelor în UE este una din principalele libertăţi şi aduce creştere economică. Cu toate că unul din cinci europeni îşi exprimă speranţa de a se muta în alt stat, doar 3% (14 milioane) de cetăţeni ai UE s-au stabilit într-un alt stat membru UE, diferit de ţara în care s-au născut, menţionează comisarul european, care citează date oficiale. Conform afirmaţiilor sale, încă mai există multe piedici în calea celor care doresc să schimbe statul în care lucrează.

Andor a menţionat că, de la 1 ianuarie 2014, bulgarii şi românii vor putea să beneficieze de drepturile la care acum au acces ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene. Am cunoştinţă despre temerile exprimate vizavi de aşteptata presiune suplimentară asupra sistemelor de asigurare socială în unele state. Experienţa de până acum ne arată că oamenii schimbă statul în care trăiesc în principal în căutarea unui serviciu mai bun, nu pentru a profita de statul care-i primeşte, a declarat acesta. Trebuie să se înţeleagă că cei mai mulţi dintre bulgarii şi românii care au dorit să lucreze în străinătate şi-au părăsit deja patria, a adăugat acesta. În viitor ne aşteptăm ca tot mai puţini cetăţeni din aceste două state să se mute, cei mai mulţi dintre ei vor fi în căutarea unui loc de muncă. Probabil că mulţi dintre cei care până acum au lucrat ilegal vor „ieşi la lumină” de anul viitor, a adăugat comisarul european.

El a precizat că în pofida afirmaţiilor din sfera politicului şi din presă legate fraudarea sistemelor de asigurare de către nou-veniţi, statele din UE nu au reuşit până acum să pună la dispoziţie niciun fel de afirmaţii convingătoare în acest sens. Nu doar că nu au fost dovedite acuzaţiile conform cărora străinii împovărează bugetele publice locale, dar un studiu recent al Bruxelles-ului a arătat că principalul motiv pentru care se deplasează europenii constă în căutarea unui loc de muncă, a adăugat acesta.

În prezent, în Marea Britanie există 600.000 de şomeri est-europeni, iar sistemul public britanic plăteşte pentru cei 50.000 de copii din Europa de Est care trăiesc în străinătate.

 Majoritatea europarlamentarilor britanici au susţinut dreptul la liberă circulaţie în cadrul Uniunii Europene şi au negat acuzaţiile de fraudarea frecventă a sistemelor sociale în statele de adopţie. Frank Engel (PPE, Luxemburg) a menţionat că străinii din ţara sa lucrează, iar fără ei sistemele din ţară nu ar funcţiona.

Pervanche Beres (socialişti şi democraţi, Franța) a declarat că, potrivit statisticlor, migranţii reprezintă cauza a doar 0,2% din cheltuielile de sănătate în statele de adopţie. Phil Bennion, (Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Marea Britanie) a solicitat argumente în sprijinul afirmaţiilor de fraudare a sistemelor de asigurări sociale.

Renate Weber (ALDE, România) a spus că afirmaţiile de fraudare sunt legate de obiectivele politice care au dus la îndelung amânata primire a României şi Bulgariei în Schengen. Din cauza programelor electorale se abuzează de temerea oamenilor aflaţi în criză. Plătesc pentru faptul că bulgarii şi românii vor pătrunde şi vor ruina sistemele autohtone. Ar fi corect să se pună capăt temerii naţionaliste, iar bulgarii şi românii care trăiesc în Uniunea Europeană şi s-au mutat din patria lor, trebuie apaărați, a făcut apel Weber.

Europarlamentarul bulgar din Grupul socialiştilor, Iliana Yotova, a declarat că partidele anti-europene au încercat să anuleze dezbaterea. Problema e care sumă e mai mare – cea pentru ajutoarele sociale destinate bulgarilor, sau cea cu care medicii şi asistenentele medicale din Bulgaria susţin economia britanică. Populismul în unele state din UE ajunge până într-acolo că se inventeaza reguli absurde pentru a îi priva pe bulgari şi români de accesul la piţa muncii din acele state.

Exit mobile version