Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor în valoare de 610.000 de euro (aproximativ trei milioane de lei) lansată de autorităţile române pentru sprijinirea companiilor active în sectorul cultural independent din Bucureşti, în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Măsura a fost aprobată conform Cadrului temporar privind ajutorul de stat.
Conform schemei, ajutorul va lua forma subvenţiilor directe. Scopul schemei este de a atenua lipsa lichidităţilor cu care se confrunta beneficiarii, din cauza măsurilor restrictive pe care Guvernul român a trebuit să le pună în aplicare pentru a limita răspândirea virusului Covid 19.
Sprijinul public va acoperi anumite costuri suportate de beneficiari în perioada august – decembrie 2020: cheltuieli de închiriere pentru sediul central / biroul operaţional, până la o sumă maximă de 4.020 euro (20.000 lei) pe lună; cheltuieli cu utilităţile publice (căldură, electricitate, apă, canalizare, deşeuri, gaze naturale); salarii şi contribuţii pentru maximum trei angajaţi, plafonate la salariul minim lunar naţional.
Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar privind ajutorul de stat: sprijinul nu va depăşi 1,8 milioane de euro per beneficiar, iar ajutorul va fi acordat cel târziu până la 31 decembrie 2021.
Executivul comunitar a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia perturbările grave în economia unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFEU) şi condiţiile Cadrului temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura conform normelor UE privind ajutoarele de stat.