Site icon TIMP ROMÂNESC

Comisia Europeană aprobă un ajutor de restructurare de 2,7 miliarde de euro pentru Complexul Energetic Oltenia

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda societății de energie electrică Complexul Energetic Oltenia SA un ajutor de restructurare în valoare de până la 2,66 miliarde de euro.

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda societății de energie electrică Complexul Energetic Oltenia SA („CE Oltenia”) un ajutor de restructurare în valoare de până la 2,66 miliarde de euro (13,15 miliarde de lei). Măsura va permite societății să își finanțeze planul de restructurare și să își restabilească viabilitatea pe termen lung.

CE Oltenia este o întreprindere de stat din România care desfășoară activități în domeniul mineritului, al producerii de energie electrică și al furnizării de energie termică. Societatea este al treilea cel mai mare producător de energie electrică din România și este importantă din motive de siguranță și de adecvare a sistemului energetic național.

La 5 februarie 2021, Comisia a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă planul de restructurare prezentat de România la 4 decembrie 2020 și măsurile de ajutor de restructurare aferente, menite să îl sprijine, sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat, mai exact cu Orientările Comisiei privind ajutoarele pentru salvare și restructurare.

În cursul investigației aprofundate, România a prezentat un plan revizuit de restructurare a societății pentru perioada 2021-2026, căruia i-au fost aduse modificări și îmbunătățiri semnificative.

Planul va fi sprijinit de un ajutor de restructurare în valoare de până la 2,66 miliarde EUR, sub formă de granturi, sub forma unei garanții de stat pentru un împrumut, a unei injecții de capital și a unei conversii a împrumuturilor în granturi.

Planul de restructurare are la bază planul României, care se înscrie în eforturile de decarbonizare, de înlocuire a producției de energie electrică pe bază de lignit cu energie electrică produsă din gaze naturale și din surse regenerabile (energie solară și hidroelectrică), care emit mai puțin sau nu emit deloc CO2. Se preconizează că acest lucru va ajuta societatea să își îmbunătățească amprenta de mediu și, în același timp, să își reducă costurile de funcționare. În plus, planul de restructurare va reduce costurile și va îmbunătăți eficiența societății, printre altele prin măsuri organizatorice și manageriale (de exemplu, îmbunătățirea proceselor) și prin măsuri financiare (optimizarea împrumuturilor bancare ori cesionarea sau vânzarea de active).

Planul prezentat de România sprijină, în general, obiectivele ecologice ale decarbonizării stabilite în Planul de redresare și reziliență al României. Cu toate acestea, evaluarea de către Comisie a ajutorului de stat acordat pentru planul de restructurare a CE Oltenia, realizată prin prezenta decizie, este separată și nu aduce atingere evaluării de către Comisie a punerii în aplicare a Planului de redresare și reziliență al României.

Exit mobile version