Site icon TIMP ROMÂNESC

Comisia Europeană: Chiar dacă apare euro digital, numerarul nu poate dispărea

60 % dintre europeni vor să poată plăti în numerar, chiar dacă tot mai mulți plătesc cu cardul sau prin aplicații, tendință accelerată de pandemia de COVID-19.

Pentru a reflecta aceste tendințe, Comisia a propus două seturi de măsuri care se susțin reciproc, pentru a se asigura că orice persoană care dorește să plătească cu euro  poate alege între a plăti în numerar sau sub formă digitală:

O propunere legislativă privind statutul de mijloc legal de plată al numerarului în euro pentru a proteja rolul numerarului, a garanta că acesta este acceptat pe scară largă ca mijloc de plată și rămâne ușor de obținut pentru cetățenii și întreprinderile din întreaga zonă euro.

O propunere legislativă de instituire a cadrului juridic pentru o posibilă monedă euro digitală, care să vină în completarea plăților cu bancnote și monede euro. Cetățenii și întreprinderile ar avea astfel la dispoziție o opțiune suplimentară – pe lângă opțiunile private actuale – care le-ar permite să plătească în zona euro cu o formă de plată digitală și care ar veni în completarea soluțiilor private existente în prezent. Odată adoptată de Parlamentul European și de Consiliu, propunerea ar stabili cadrul juridic pentru moneda euro digitală, însă Banca Centrală Europeană va fi cea care va decide dacă și când să emită moneda euro digitală.

Numerarul nu poate dispărea

Numerarul în euro constituie „mijloc legal de plată” în zona euro. Această propunere urmărește să stabilească în legislație ce înseamnă de fapt acest lucru, punând accentul pe două elemente: acceptarea și accesul (la numerar). Deși plata în numerar este bine acceptată, în general, în zona euro, au apărut probleme în unele state membre și în unele sectoare. În același timp, unele persoane întâmpină dificultăți în a accesa numerarul, de exemplu din cauza închiderii bancomatelor și a sucursalelor bancare.

Propunerea urmărește să garanteze acceptarea pe scară largă a numerarului în întreaga zonă euro. De asemenea, va garanta că cetățenii pot obține suficient numerar pentru a putea plăti sub această formă, dacă o doresc.

Statele membre vor trebui să se asigure că plățile în numerar sunt acceptate pe scară largă și că există suficiente posibilități de acces real la numerar. Ele vor trebui să urmărească și să raporteze evoluția situației, urmând să ia măsuri pentru a soluționa eventualele probleme identificate.

Propunerea va garanta că toți cetățenii din zona euro au libertatea de a alege metoda de plată pe care o preferă și că au acces la servicii de bază legate de plata în numerar. Ea va garanta incluziunea financiară a grupurilor vulnerabile care preferă plata în numerar, cum ar fi persoanele în vârstă.

Moneda euro digitală

Pentru a se adapta la digitalizarea economiei, Banca Centrală Europeană (BCE) analizează posibilitatea introducerii unei monede euro digitale, în completarea numerarului. Moneda euro digitală ar oferi consumatorilor o soluție de plată alternativă la nivel european, pe lângă opțiunile existente în prezent. Consumatorii ar avea astfel la dispoziție mai multe opțiuni, iar moneda euro ar deveni mai puternică pe plan internațional.

La fel ca în cazul numerarului, moneda euro digitală ar fi disponibilă alături de mijloacele de plată private naționale și internaționale existente, cum ar fi cardurile sau aplicațiile. Ea ar funcționa ca un portofel digital. Cetățenii și întreprinderile ar putea plăti cu moneda euro digitală oricând și oriunde în zona euro.

De remarcat că ar putea permite efectuarea de plăți atât online, cât și offline, adică direct de la un dispozitiv la altul fără conexiune la internet. În timp ce tranzacțiile online ar oferi același nivel de confidențialitate a datelor ca mijloacele digitale de plată existente, plățile offline le-ar asigura utilizatorilor un grad ridicat de protecție a vieții private și a datelor: aceștia ar putea efectua plăți digitale comunicând mai puține date cu caracter personal decât în prezent atunci când efectuează plăți cu cardul, la fel ca atunci când efectuează plăți în numerar, sau când retrag numerar de la un bancomat. Nimeni nu ar putea vedea pentru ce plătesc offline cu moneda euro digitală.

Moneda euro digitală le-ar fi distribuită cetățenilor și întreprinderilor de bănci și alți prestatori de servicii de plată de pe teritoriul UE. Persoanele fizice ar beneficia gratuit de serviciile de bază cu euro sub formă digitală. Pentru a promova incluziunea financiară, persoanele care nu au un cont bancar ar putea să deschidă și să dețină un cont la un oficiu poștal sau la o altă entitate publică, cum ar fi o autoritate locală. Moneda euro digitală ar fi ușor de utilizat, inclusiv de către persoanele cu handicap.

Comercianții din întreaga zonă euro ar fi obligați să o accepte, cu excepția comercianților foarte mici care aleg să nu accepte plățile digitale (deoarece costul înființării unei noi infrastructuri pentru acceptarea plăților în moneda euro digitală ar fi disproporționat).

Disponibilitatea și utilizarea pe scară largă a unei monede digitale a băncii centrale ar fi, de asemenea, importantă pentru suveranitatea monetară a UE – în special dacă alte bănci centrale din lume încep să dezvolte monede digitale. Ar fi importantă și din perspectiva dezvoltării pieței criptomonedelor.

Propunerea stabilește cadrul juridic și principalele elemente ale monedei euro digitale, care – odată adoptată de Parlamentul European și de Consiliu – ar permite BCE să pună eventual în circulație o monedă euro digitală disponibilă pe scară largă. BCE va decide dacă și când să emită moneda euro digitală.

Exit mobile version