Acasă Stiri Comisia Europeană deschide consultarea părților interesate cu privire la Raportul privind statul...

Comisia Europeană deschide consultarea părților interesate cu privire la Raportul privind statul de drept pentru anul 2021

Comisia Europeană a lansat o consultare specifică a părților interesate pentru a le solicita acestora informații cu privire la evoluțiile legate de statul de drept în statele membre și în Uniune, în vederea pregătirii celui de al doilea raport anual privind statul de drept.

Scopul acestei consultări este introducerea, în evaluarea Comisiei, de informații factuale privind evoluțiile de pe teren. În raportul precedent privind statul de drept, Comisia a efectuat cu succes prima consultare specifică a părților interesate, în cadrul căreia peste 200 de părți interesate au furnizat contribuții scrise.

Printre acestea s-au numărat agenții ale UE, organizații ale societății civile naționale și europene, precum și asociații profesionale. Raportul privind statul de drept se află în centrul noului mecanism european cuprinzător privind statul de drept, un instrument preventiv menit să promoveze statul de drept și să prevină apariția provocărilor sau deteriorarea situației.

Primul raport privind statul de drept a fost publicat la 30 septembrie 2020 și a constituit una dintre inițiativele-cheie ale programului de lucru al Comisiei pentru anul 2020. Consultarea este deschisă online până la 8 martie 2021.