Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat miercuri că Executivul european nu a oferit „un acces suficient de larg” la contractele privind vaccinul COVID-19. Instanța a concluzionat că există mai multe nereguli în justificarea Comisiei Europene pentru redactarea unor părți ale documentelor.
Această încălcare se referă, printre altele, la dispozițiile respectivelor acorduri cu privire la despăgubiri și la declarațiile că nu a existat niciun conflict de interese din partea membrilor echipei care au negociat achiziționarea vaccinurilor.
În 2020 și 2021, Comisia Europeană a încheiat cu mari companii farmaceutice contracte de cumpărare a vaccinurilor Covid-19.
În 2021, unii europarlamentari, dar și persoane fizice au solicitat, pe baza regulament privind accesul la documente, accesul la acele acorduri și la anumite documente aferente astfel încât să poată fi înțeleși termenii și condițiile contractuale și să se asigure că interesul public era protejat.
Întrucât Comisia a permis doar parțial accesul la aceste documente, care au fost puse online în versiuni redactate, eurodeputații și persoane fizice au cerut Tribunalului UE anularea lor.
Tribunalul a admis parțial cele două acțiuni și anulează deciziile Comisiei în măsura în care întrucât conţin nereguli.
În ceea ce privește prevederile acordurilor privind despăgubirea întreprinderilor farmaceutice de către Statele membre pentru orice daune pe care aceste întreprinderi ar trebui să le plătească în cazul în care vaccinurile ar fi problematice, Tribunalul precizează că un producător este răspunzător pentru prejudiciul cauzat de un defect al produsului său și al acestuia răspunderea nu poate fi limitată sau exclusă față de victimă printr-o clauză care limitează sau oferă o scutire de la, răspunderea în temeiul Directivei 85/374 2. Cu toate acestea, Tribunalul constată că Directiva 85/374 nu conține nicio dispoziție care interzice unei terțe părți să ramburseze daunele pe care un producător le-a plătit ca urmare a faptului că produsul său este defect. Se precizează că motivul pentru care prevederile privind despăgubirea au fost încorporate în acorduri, și anume pentru a compensa riscurile suportate de întreprinderile farmaceutice în legătură cu scurtarea din perioada de dezvoltare a vaccinurilor, fusese aprobată de statele membre și s-a încadrat în domeniu public. Tribunalul constată că Comisia nu a demonstrat accesul mai larg la aceste clauze ar submina de fapt interesele comerciale ale acestor întreprinderi. În mod similar, Comisia nu a prezentat suficiente explicații cu privire la modul în care accesul la definițiile „abatere intenționată” sau „eforturi rezonabile” din unele acorduri și cu privire la modul în care accesul la prevederile acordurilor privind donațiile și revânzările de vaccinuri, ar putea submina efectiv și în mod specific acele interese comerciale.
În ceea ce privește protecția vieții private a persoanelor, invocată de Comisie pentru a refuza, parțial, accesul la declarații ale membrilor echipei care au negociat achiziția vaccinurilor că nu au avut niciun conflict interese, Tribunalul constată că persoanele care au introdus acțiunea au demonstrat în mod corespunzător specificul scopul interesului public în dezvăluirea datelor personale ale membrilor echipei respective. A fost doar prin a avea numele, prenumele și detaliile rolului profesional sau instituțional al membrilor echipei pentru a verifica dacă membrii echipei de negociatori se află sau nu în conflict de interese.
În plus, Comisia nu a ținut seama de toate împrejurările relevante pentru a putea evalua corect prezența sau absența conflictului de interese.
Comisia Europeană a anunțat că ”ia act de hotărârile pronunțate de Tribunal în cele două cauze referitoare la accesul la contractele privind vaccinurile împotriva COVID-19 și la informațiile conexe” și că ”va analiza cu atenție hotărârile Tribunalului și implicațiile acestora”.
În plus, CE argumentează că ”a trebuit să găsească un echilibru, greu de obținut, între dreptul la informarea publicului, inclusiv a deputaților din Parlamentul European, și cerințele juridice care decurg chiar din contractele de achiziționare a vaccinurilor împotriva COVID-19, care, dacă nu ar fi respectate, ar putea implica cereri de despăgubire care s-ar plăti din banilor contribuabililor” și menționează că ”a furnizat Parlamentului European (în temeiul Acordului-cadru privind relațiile dintre cele două instituții) informații complete cu privire la contractele privind vaccinurile împotriva COVID-19”.
Comisia poate contesta hotărârea în termen de două luni și 10 zile de la decizie. În această etapă, Comisia își rezervă dreptul de a lua în calcul opțiunile juridice disponibile.
Acțiunea a fost introdusă în 22 octombrie 2021 de un cabinet de avocatură, în numele Margrete Auken, Tilly Metz, Jutta Paulus, Michèle Rivasi și Kimberly van Sparrentak, care au cerut CJUE anularea deciziei CE de respingere a accesului la anumite documente și obligarea CE la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea a venit cu o zi înainte ca membrii Parlamentului European să aleagă viitorul șef al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen fiind considerată, până în acest moment, favorită. Pentru alegerea șefului CE este nevoie de 361 din cele 720 de voturi ale parlamentarilor europeni.
Alte cazuri privind contractele Pfizer și comunicarea dintre von der Leyen și CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, sunt, de asemenea, pe rol în diferite jurisdicții ale UE. Ancheta a fost deschisă inițial de autoritățile judiciare belgiene din orașul Liège la începutul anului 2023, după o plângere penală depusă de lobbyistul local Frédéric Baldan. Plângerea are la bază un schimb de mesaje între șefa Comisiei Europene și șeful Pfizer, înainte să se încheie cel mai mare acord de vaccinare din UE.