Site icon TIMP ROMÂNESC

Comisia Europeană încearcă să stimuleze investițiile în proiecte ecologice

Furnizorii de ratinguri MSG (de mediu, sociale și de guvernanță) vor fi supravegheați de o Autoritate Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA).

Pentru că firmele și investitorii se confruntă cu probleme în ceea ce privește respectarea regulilor informare și raportare în domeniul finanțării durabile, Comisia Europeană a prezentat un nou pachet de măsuri pentru încurajarea finanțărilor private în astfel de proiecte și tehnologii. Concret,au fost adăugate  activități la taxonomia UE și noi norme pentru furnizorii de ratinguri MSG (de mediu, sociale și de guvernanță), pentru creșterea transparenței pe piață pentru investițiile durabile.

În ce constă pachetul de măsuri

Actele delegate privind taxonomia UE

Taxonomia UE este un instrument pentru asigurarea transparenței pieței, care contribuie la stimularea investițiilor în activitățile necesare pentru o tranziție verde.

Noul set de criterii din taxonomia UE pentru activitățile economice care contribuie substanțial la unul sau mai multe din obiectivele de mediu fără caracter climatic, și anume:

În plus, Comisia a adoptat modificări ale actului delegat privind taxonomia UE în domeniul climei, care extind activitățile care sprijină atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea (în special în sectorul producției și al transporturilor).

Criteriile se bazează pe recomandările platformei privind finanțarea durabilă, publicate în martie și noiembrie 2022. Comisia a adoptat, de asemenea, modificări ale Actului delegat privind obligația furnizării de informații din Regulamentul privind taxonomia, pentru a clarifica obligațiile de informare pentru activitățile suplimentare.

Propunerea de regulament privind furnizorii de ratinguri MSG (de mediu, sociale și de guvernanță)

Ratingurile MSG oferă investitorilor și instituțiilor financiare informații, de exemplu cu privire la strategiile de investiții și gestionarea riscurilor în materie de factori MSG.

În prezent, piața ratingurilor MSG este netransparentă, iar Comisia propune noi principii organizaționale și norme clare privind prevenirea conflictelor de interese pentru creșterea integrității operațiunilor furnizorilor de rating MSG.

Propunerea impune ca furnizorii de rating MSG care oferă servicii investitorilor și întreprinderilor din UE să fie autorizați și supravegheați de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA).

Îmbunătățirea gradului de utilizare

Tendințele de raportare timpurie arată că întreprinderile utilizează din ce în ce mai mult taxonomia UE ca parte a eforturilor de tranziție. Raportarea inițială privind taxonomia întreprinderilor de anul acesta arată tendințe încurajatoare în rândul întreprinderilor nefinanciare mari, multe dintre acestea raportând valori tot mai mari ale alinierii la taxonomie, în special în ceea ce privește cheltuielile de capital.

Ca un prim pas, Comisia a elaborat recent o serie de măsuri și inițiative specifice pentru a spori gradul de utilizare a normelor și pentru a sprijini părțile interesate în punerea lor în aplicare. De asemenea, pentru nespecialiști Comisia publică Ghidul utilizatorului taxonomiei UE.

Finanțarea tranziției

Noile recomandări urmăresc să ofere orientări și exemple practice despre modul în care instrumentele de finanțare durabilă pot fi folosire pentru investițiile către tranziție și gestionarea riscurilor generate de schimbările climatice și de degradarea mediului.

Actele delegate privind taxonomia UE sunt aprobate în principiu și, odată ce vor fi puse la dispoziție în toate limbile oficiale ale UE, vor fi adoptate și transmise Parlamentului European și Consiliului spre examinare (perioadă de patru luni, care poate fi prelungită o singură dată cu încă două luni). Se preconizează că acestea se vor aplica începând cu ianuarie 2024.

Referitor la propunerea de regulament privind furnizorii de ratinguri MSG, Comisia negocia cu Parlamentul European și Consiliul.

Vineri 9 iunie, a fost lansată o perioadă de feedback de patru săptămâni cu privire la un prim set de standarde de raportare privind durabilitatea pentru întreprinderi. Standardele de raportare obligatorii vor asigura informații transparente și comparabile privind durabilitatea. Comisia va ține cont de feedbackul primit înainte de finalizarea standardelor ca acte delegate și de a le prezenta Parlamentului European și Consiliului pentru control. Odată adoptate, aceste standarde de raportare vor fi utilizate de întreprinderile care fac obiectul Directivei privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea.

 

Exit mobile version