Site icon TIMP ROMÂNESC

Comisia Europeană intensifică finanțarea cercetării, alocând 120 de milioane de euro pentru 11 proiecte noi care vizează combaterea virusului și a variantelor acestuia

Comisia European a selectat 11 proiecte noi în valoare de 120 de milioane EUR din programul Orizont Europa, cel mai mare program european de cercetare și inovare (2021-2027), pentru a sprijini și a facilita cercetări urgente vizând coronavirusul și variantele acestuia. Această finanțare face parte dintr-o gamă largă de acțiuni de cercetare și inovare întreprinse în scopul combaterii coronavirusului și contribuie la acțiunea generală a Comisiei care urmărește prevenirea și atenuarea impactului virusului și al variantelor sale, precum și răspunsul la acest impact, în conformitate cu noul plan european de pregătire în domeniul bioapărării, denumit Incubatorul HERA.

Cele 11 proiecte selectate implică 312 de echipe de cercetare din 40 de țări, inclusiv 38 de participanți din 23 de țări din afara UE.

Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Uniunea Europeană a luat măsuri puternice pentru a combate criza provocată de pandemia de coronavirus. Astăzi ne intensificăm eforturile de cercetare pentru a răspunde provocărilor și amenințărilor pe care le prezintă variantele coronavirusului. Prin sprijinirea acestor noi proiecte de cercetare și prin consolidarea și deschiderea infrastructurilor de cercetare relevante, continuăm lupta cu pandemia și, totodată, ne pregătim pentru amenințările viitoare.”

Majoritatea proiectelor vor sprijini studii clinice pentru tratamente și vaccinuri noi, precum și dezvoltarea unor cohorte și rețele la scară largă în domeniul coronavirusului dincolo de granițele Europei, creând legături cu inițiativele europene. Alte proiecte vor consolida și vor extinde accesul la infrastructurile de cercetare care furnizează servicii sau care sunt necesare pentru schimburile de date, de expertiză și de resurse de cercetare dintre cercetători, cu scopul de a permite cercetarea în domeniul coronavirusului și al variantelor sale. Printre aceste infrastructuri se numără cele care sunt deja active, precum Platforma europeană de date privind COVID-19 și infrastructurile europene relevante de cercetare în domeniul științelor vieții.

Consorțiile de succes vor colabora cu alte inițiative și proiecte relevante la nivel național, regional și internațional pentru a spori la maximum sinergiile și complementaritatea și pentru a evita redundanța eforturilor de cercetare. Ele vor contribui la instituirea Autorității UE pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA), care îi va permite UE să anticipeze și să combată mai eficient viitoarele pandemii.

Context

În luna februarie, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a anunțat lansarea unui plan european de pregătire în domeniul bioapărării, denumit Incubatorul HERA, care vizează pregătirea Europei pentru amenințarea tot mai mare reprezentată de variantele coronavirusului. Incubatorul HERA va reuni oamenii de știință, industria și autoritățile publice și va mobiliza toate resursele disponibile astfel încât Europa să poată răspunde acestei provocări.

În aprilie, Comisia a anunțat noile cereri de propuneri pentru cercetări urgente vizând variantele coronavirusului, cu un buget inițial de 123 de milioane EUR, mobilizat ca parte a primei finanțări de urgență din cadrul programului Orizont Europa. Deși finanțarea celor 11 proiecte este condiționată de o decizie finală a Comisiei și de semnarea acordurilor de grant Orizon Europa în lunile următoare, echipele de cercetare se pot apuca deja de lucru.

Comisia Europeana a avut un rol primordial în sprijinirea cercetării și inovării, precum și în coordonarea eforturilor de cercetare la nivel european și mondial, inclusiv în ceea ce privește pregătirea pentru pandemii. Ea s-a angajat să aloce 1,4 miliarde EUR pentru Răspunsul mondial la criza provocată de coronavirus, din care 1 miliard EUR provine din Orizont 2020, programul precedent al UE pentru cercetare și inovare (2014-2020). Noile proiecte le vor completa pe cele finanțate anterior în cadrul programului Orizont 2020 pentru combaterea pandemiei.

Exit mobile version