Comisia Europeană a solicitat Austriei, Belgiei, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Danemarcei, Estoniei, Greciei, Spaniei, Finlandei, Franței, Croației, Irlandei, Italiei, Lituaniei, Luxemburgului, Letoniei, Poloniei, Portugaliei, României, Suediei, Sloveniei și Slovacieisă comunice informații cu privire la modul în care dispozițiile cuprinse în Directiva privind drepturile de autor pe piața unică digitală (Directiva (UE) 2019/790) unt transpuse în legislațiile lor naționale.
Întrucât statele membre sus-menționate nu au comunicat măsurile naționale de transpunere sau au făcut-o doar parțial, Comisia a decis ieri, 26 iulie, să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere.
Cele două directive sunt menite să modernizeze normele UE privind drepturile de autor și să le permită consumatorilor și creatorilor să profite la maximum de lumea digitală. Acestea consolidează poziția industriilor creative, permit utilizări digitale lărgite în domenii cheie ale societății și facilitează distribuirea de programe de radio și televiziune în întreaga UE. Termenul pentru transpunerea acestor directive în legislația națională a fost 7 iunie 2021.
Aceste state membre au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde la scrisori și pentru a lua măsurile necesare. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită avize motivate.