Site icon TIMP ROMÂNESC

Comisia Europeană propune măsuri de stimulare a schimbului de date și de sprijinire a spațiilor europene ale datelor

Pentru a exploata mai bine potențialul datelor aflate în continuă creștere în contextul unui cadru european de încredere, Comisia Europeană propune noi norme privind guvernanța datelor. Regulamentul va facilita schimbul de date în întreaga UE și între sectoare pentru a crea bunăstare pentru societate, pentru a spori controlul și încrederea, atât pentru cetățeni, cât și pentru întreprinderi, în ceea ce privește datele lor, precum și pentru a pune la dispoziție un model european alternativ pentru practica în materie de tratare a datelor utilizată de principalele platforme tehnologice.

Volumul de date generate de organismele publice, de întreprinderi și de cetățeni este în continuă expansiune. Se așteaptă ca acesta să crească de cinci ori între 2018 și 2025. Aceste noi norme vor permite valorificarea datelor și vor deschide calea pentru spații europene sectoriale ale datelor, în beneficiul societății, al cetățenilor și al întreprinderilor. În strategia privind datele adoptată de Comisie în luna februarie a acestui an au fost propuse nouă astfel de spații ale datelor în domenii diferite, de la industrie la energie și de la sănătate la Pactul verde european. Acestea vor contribui, de exemplu, la tranziția verde, prin îmbunătățirea gestionării consumului de energie, vor transforma medicina personalizată în realitate și vor facilita accesul la serviciile publice.

Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv și comisar responsabil cu o Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: ”Nu sunteți obligați să puneți la dispoziție toate datele, dar dacă faceți acest lucru, iar datele respective sunt sensibile, ar trebui să puteți proceda într-un mod care să asigure faptul că datele sunt protejate și inspiră încredere. Dorim să le oferim întreprinderilor și cetățenilor instrumentele care să le permită să mențină controlul asupra datelor și să consolideze încrederea în faptul că datele sunt tratate conform valorilor europene și drepturilor fundamentale”.

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton: ”Definim astăzi o abordare cu adevărat europeană în ceea ce privește schimbul de date. Noul nostru regulament va permite asigurarea încrederii în date și va facilita circulația acestora între sectoare și între statele membre, punându-i la cârma acestui proces chiar pe cei care generează datele. Dat fiind rolul tot mai important pe care îl joacă datele industriale în economia noastră, Europa are nevoie de o piață unică a datelor care să fie deschisă, dar suverană. Însoțit de investițiile și de infrastructurile-cheie adecvate, acest regulament va ajuta Europa să devină continentul numărul unu în lume în materie de date”.

Regulamentul va pune bazele unui nou mod european de guvernanță a datelor, care să fie în concordanță cu valorile și principiile UE, precum protecția datelor cu caracter personal (RGPD), protecția consumatorilor și normele în materie de concurență. Acesta oferă un model alternativ pentru practicile de tratare a datelor utilizate de platformele tehnologice mari, care pot dobândi multă putere pe piață datorită modelelor lor de afaceri, care presupun controlul unor volume mari de date. Noua abordare propune un model bazat pe neutralitatea și transparența intermediarilor de date, care organizează schimburile de date sau punerea în comun a datelor, în vederea consolidării încrederii. Pentru a se asigura această neutralitate, intermediarii care facilitează schimbul de date nu pot utiliza datele pe cont propriu (de exemplu, prin vânzarea datelor către o altă întreprindere sau utilizarea acestora pentru a dezvolta produse proprii bazate pe datele respective) și vor trebui să respecte cerințe stricte.

Regulamentul include:

Se preconizează că în 2021 vor urma mai multe propuneri dedicate spațiilor datelor, completate de un act privind datele care să încurajeze schimbul de date între întreprinderi, precum și între întreprinderi și guverne.

Exit mobile version