Site icon TIMP ROMÂNESC

Comisia Europeană propune noi norme care să îi protejeze pe investitorii individuali din UE

Comisia Europeană a adoptat astăzi un pachet privind investițiile individuale, care atribuie un rol central intereselor consumatorilor în cadrul investițiilor individuale.

Scopul propunerii Comisiei este de a le oferi investitorilor individuali (adică investitorilor „consumatori”) capacitatea de a lua decizii de investiții care să fie în concordanță cu nevoile și cu preferințele lor, asigurând totodată tratamentul echitabil și protecția adecvată a acestora. Pachetul va spori încrederea investitorilor individuali de a investi în siguranță în viitorul lor și de a profita pe deplin de uniunea piețelor de capital din UE.

Unul dintre cele trei obiective-cheie ale Comisiei din Planul de acțiune privind uniunea piețelor de capital din 2020 a fost acela de a crea condițiile pentru ca UE să fie un loc și mai sigur pentru investițiile pe termen lung ale cetățenilor. Pachetul de astăzi își propune să atingă acest obiectiv și să încurajeze participarea pe piețele de capital din UE, care este, în mod tradițional, mai modestă decât în alte jurisdicții, cum ar fi Statele Unite, în ciuda ratei foarte ridicate de economisire a europenilor.  Impulsionarea uniunii piețelor de capital este, totodată, o modalitate esențială prin care să se canalizeze finanțarea privată către economia noastră și să se finanțeze tranziția verde și cea digitală.

Pachetul prezentat în detaliu

Pachetul include măsuri ambițioase și cuprinzătoare care urmăresc:

Pachetul de astăzi are un domeniu de aplicare amplu și privește întregul parcurs de investiții al consumatorului. Pachetul cuprinde o directivă de modificare, care revizuiește normele existente prevăzute în Directiva privind piețele instrumentelor financiare (MiFID II), în Directiva privind distribuția de asigurări (IDD), în Directiva privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în Directiva privind administratorii fondurilor de investiții alternative (DAFIA) și în Directiva privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II), precum și un regulament de modificare, care revizuiește Regulamentul privind pachetele de produse de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP).

Normele privind protecția investitorilor sunt în prezent conținute în mai multe instrumente legislative sectoriale specifice, inclusiv MiFID, Regulamentul PRIIP, Directiva OPCVM, DAFIA, Solvabilitate II și IDD. Normele pot fi diferite în funcție de instrumentul financiar vizat și pot fi uneori inconsecvente, ceea ce face ca cerințele cumulative să creeze confuzie în rândul investitorilor individuali. În același timp, digitalizarea a antrenat schimbări în modelele de distribuție și a dus la apariția unor noi forme de comercializare a instrumentelor financiare către clienții obișnuiți.

În ultimii trei ani, Comisia a acumulat o bază de date factuale pe care și-a întemeiat propunerile de astăzi, printre care se numără un studiu aprofundat care analizează problemele-cheie cu care se confruntă investitorii individuali (obligația publicării de informații, consiliere, stimulente, adecvare), exerciții ample de consultare publică, cereri de aviz din partea autorităților europene de supraveghere și numeroase contacte cu părțile interesate.

 

Exit mobile version