Comisia Europeană a adoptat o propunere de directivă privind emiterea unui certificat UE al societății sau aplicării principiului „doar o singură dată”, cu scopul extinderii și folosirii proceselor digitale de către întreprinderi în domeniul dreptului societăților comerciale din UE, să ușureze operațiunile transfrontaliere, să reducă birocrația și să crească transparența și încrederea întreprinderilor, obținând o economie de aproximativ 437 de milioane euro anual în ceea ce privește sarcinile administrative.
Reducerea birocrației și a sarcinii administrative
Pentru a reduce birocrația și sarcina administrativă pentru întreprinderile transfrontaliere, normele propuse includ:
- aplicarea principiului „doar o singură dată”, astfel încât întreprinderile să nu fie nevoite să furnizeze din nou informații atunci când înființează o sucursală sau o societate într-un alt stat membru.
- un certificat UE al societății, care conține un set de informații de bază cu privire la societăți, disponibil gratuit în toate limbile UE;
- un model standard multilingv de procură UE digitalăcare va autoriza o persoană să reprezinte societatea în alt stat membru;
- eliminarea formalităților, cum ar fi necesitatea unei apostile sau a traducerilor autorizate pentru documentele societății.
Îmbunătățirea transparenței și a încrederii în activitățile transfrontaliere
Propunerea actualizează normele UE existente pentru societățile comerciale pentru a le adapta în continuare la evoluțiile digitale și la noile provocări și pentru a stimula creșterea economică și competitivitatea pe piața unică.
Pentru a asigura o mai mare transparență și încredere în întreprinderi, normele propuse vizează:
- asigurarea faptului că informațiile importante cu privire la societăți (de exemplu, cu privire la parteneriate și grupuri de societăți) sunt puse la dispoziția publicului, în special la nivelul UE;
- facilitarea căutărilor de informații despre societățile din UE, permițând efectuarea de căutări prin intermediul BRIS și, în același timp, prin intermediul altor două sisteme ale UE care interconectează registrele naționale ale beneficiarilor realiși registrele de insolvență;
- asigurarea că datele cu privire la societăți care figurează în registrele comerțului sunt exacte, fiabile și actualizate, de exemplu prin efectuarea de verificări ale informațiilor cu privire la societăți înainte ca acestea să fie înscrise în registrele comerțului în toate statele membre.
Propunerea va fi discutată de Parlamentul European și Consiliu, iar după adoptare statele au la dispoziție doi ani pentru transpunerea ei în dreptul național.
Măsurile propuse se vor aplica pentru aproximativ 16 milioane de SRL-uri și pentru 2 milioane de parteneriate din UE.
Propunerea prevede a doua etapă a digitalizării dreptului societăților comerciale din UE. Directiva (UE) 2019/1151din 2019 privind digitalizarea garanta posibilitatea efectuării online a procedurilor în materie de drept al societăților comerciale și, în special, posibilitatea înființării online a unei societăți. Prezenta propunere este complementară și urmărește să sporească disponibilitatea informațiilor cu privire la societăți, în special la nivelul UE, și să elimine barierele administrative atunci când societățile și autoritățile utilizează astfel de informații în situații transfrontaliere. În ansamblu, propunerea promovează soluții „digitale în mod implicit” atunci când se accesează sau se utilizează informații cu privire la societăți în interacțiunile dintre societăți și registrele comerțului sau autorități. Propunerea se va baza, de asemenea, pe utilizarea serviciilor de încredere și va asigura faptul că soluții precum certificatul UE al societății sunt compatibile cu viitorul portofel european pentru identitatea digitală.
Aceasta va contribui la obiectivele de digitalizare stabilite în comunicările intitulate „Busola pentru dimensiunea digitală 2030: modelul european pentru deceniul digital” și „Digitalizarea justiției în Uniunea Europeană – O panoplie de posibilități” și va facilita extinderea transfrontalieră a IMM-urilor, în conformitate cu comunicările „Actualizarea noii Strategii industriale 2020” și „O strategie pentru IMM-uri pentru o Europă sustenabilă și digitală”.