Ieri, 14 noiembrie, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Comisiei Europene, au ajuns la un acord cu privire la bugetul UE pentru 2023.
cordul are ca obiect angajamente în valoare de 186,6 miliarde EUR și plăți în valoare de 168,7 miliarde EUR. Odată adoptat, bugetul ar permite UE să mobilizeze fonduri semnificative pentru a contribui la atenuarea consecințelor grave ale războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei în această țară, dar și în vecinătatea sudică și în statele membre. Bugetul ar sprijini, de asemenea, redresarea durabilă aflată în curs în urma pandemiei de COVID-19 și ar proteja și ar crea locuri de muncă. Ar atrage investiții suplimentare într-o Europă mai verde, mai digitală și mai rezilientă, protejând în același timp persoanele cele mai vulnerabile din vecinătatea sa și din întreaga lume.
Bugetul convenit astăzi va direcționa fondurile către domeniile în care pot aduce cea mai mare schimbare, în concordanță cu cele mai importante nevoi ale statelor membre ale UE și ale partenerilor UE din întreaga lume.
Mai exact, s-a convenit să se aloce:
- 14,7 miliarde pentru a-i sprijini pe vecinii noștri, precum și pentru dezvoltarea și cooperarea internațională. Acordul include majorări specifice pentru Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI) – Europa globală (12,3 miliarde EUR), cu accent pe Ucraina și Moldova, pentru migrație în vecinătatea sudică, precum și pentru programul de ajutor umanitar (1,8 miliarde EUR) în scopul de a aborda situațiile de criză din întreaga lume;
- 1,5 miliarde EUR pentru Fondul pentru azil, migrație și integrare și 956,8 milioane EUR pentru Fondul de gestionare integrată a frontierelor în scopul de a accelera cooperarea în materie de gestionare a frontierelor externe, precum și pentru a consolida politica în materie de migrație și azil, inclusiv sprijinul acordat statelor membre care primesc refugiați din Ucraina;
- 3,0 miliarde EUR pentru Mecanismul pentru interconectarea Europei, în favoarea unei infrastructuri de transport actualizate și de înaltă performanță în vederea facilitării conexiunilor transfrontaliere, [cu un accent deosebit pe consolidarea culoarelor de solidaritate UE-Ucraina și a componentei energetice ca răspuns la criza energetică, în completarea propunerii REPowerEU în valoare de 20 de miliarde EUR];
- 295,2 milioane EUR pentru mobilitatea militară în vederea îmbunătățirii mobilității civile și militare;
- 3,7 miliarde EUR pentru Erasmus+ în scopul de a investi în tineri, inclusiv în elevii și studenții care fug din Ucraina, precum și 332,8 milioane EUR pentru sectoarele culturale și creative prin intermediul programului „Europa creativă”;
- 62,9 miliarde EUR reprezentând angajamente pentru a sprijini redresarea în curs, stimulând investițiile în coeziunea economică, socială și teritorială;
- 53,6 miliarde EUR pentru politica agricolă comună și 1,1 miliarde EUR pentru Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, pentru fermierii și pescarii din Europa, dar și pentru consolidarea rezilienței sectorului agroalimentar și a sectorului pescuitului și pentru asigurarea anvergurii necesare a măsurilor de gestionare a crizelor;
- 12,4 miliarde EUR pentru programul Orizont Europa, în scopul de a sprijini cercetarea UE în domenii precum sănătatea, sectorul digital, industria, domeniul spațial, clima, energia și mobilitatea;
- 602,8 milioane EUR pentru Programul privind piața unică, în scopul de a sprijini întreprinderile mici și mijlocii din întreaga Uniune;
- 739,3 milioane EUR pentru programul „UE pentru sănătate”, în scopul de a sprijini uniunea europeană a sănătății și de a oferi un răspuns cuprinzător la nevoile în materie de sănătate ale cetățenilor europeni;
- 1,5 miliarde EUR în cadrul Fondului pentru o tranziție justă în scopul de a asigura faptul că tranziția către neutralitatea climatică este benefică pentru toți și 755,5 milioane EUR în cadrul programului LIFE pentru sprijinirea mediului și a politicilor climatice;
- 309,9 milioane EUR pentru Fondul pentru securitate internă, 945,7 milioane EUR pentru Fondul european de apărare în scopul de a sprijini autonomia strategică și securitatea europeană și 157,0 milioane EUR pentru Actul privind consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții publice în comun.
Defalcarea completă pe rubrici este prezentată mai jos:
Bugetul UE pentru 2023 (în milioane EUR): | ||
CREDITE PE RUBRICI | Bugetul 2023 | |
Angajamente | Plăți | |
1. Piața unică, inovare și sectorul digital | 21 548,4 | 20 901,4 |
2. Coeziune, reziliență și valori | 70 586,7 | 58 058,7 |
— Coeziunea economică, socială și teritorială | 62 926,5 | 50 875,0 |
— Reziliență și valori | 7 660,2 | 7 183,7 |
3. Resurse naturale și mediu | 57 259,3 | 57 455,7 |
Cheltuieli de piață și plăți directe | 40 692,2 | 40 698,2 |
4. Migrație și gestionarea frontierelor | 3 727,3 | 3 038,4 |
5. Securitate și apărare | 2 116,6 | 1 208,4 |
6. Vecinătate și întreaga lume | 17 211,9 | 13 994,9 |
7. Administrație publică europeană | 11 311,3 | 11 311,3 |
Instrumente speciale tematice | 2 855,2 | 2 679,8 |
Total credite | 186 616,7 | 168 648,7 |
Sursă: Comisia Europeană: cifre exprimate în milioane EUR, în prețuri curente
Împreună cu bugetul pentru 2023, instituțiile UE au convenit să aprobe amendamentele propuse la bugetul pentru 2022, astfel cum au fost prezentate de Comisie la începutul acestui an. După finalizarea procesului de aprobare, Comisia va putea continua să sprijine și să asiste Ucraina, să ajute statele membre mai afectate de afluxul de migranți și de refugiați ucraineni, să consolideze capacitatea de pregătire a Uniunii pentru a combate incendiile forestiere, să reacționeze la focarele actuale de gripă aviară și de pestă porcină și să abordeze provocările suplimentare generate de contextul macroeconomic general.
În paralel cu bugetul anual pentru 2023, țările UE se vor baza în continuare pe sprijinul oferit de instrumentul de redresare NextGenerationEU și de Mecanismul de redresare și reziliență, aflat în centrul implementării acestuia.
Pe lângă consolidarea bugetară, Comisia a propus, la 9 noiembrie, un pachet de sprijin fără precedent pentru Ucraina, în valoare de până la 18 miliarde EUR pentru 2023. Acesta va lua forma unor împrumuturi foarte avantajoase, plătite în tranșe regulate începând din 2023.
Bugetul anual pentru 2023 va fi acum adoptat în mod oficial de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European. Votul în plen, care va marca sfârșitul procesului, este programat în prezent pentru 23 noiembrie 2022.