Site icon TIMP ROMÂNESC

Comisia oferă sprijin unui număr de 124 de cercetători din Ucraina care au fugit din calea războiului

Un număr de 124 de cercetători ucraineni (13 doctoranzi și 111 cercetători postdoctorali) își vor putea continua activitatea în statele membre ale UE și în țările asociate la programul Orizont Europa.

Cercetătorii selecționați vor fi găzduiți de organizații academice și non-academice din 21 de țări, majoritatea având sediul în Germania, Republica Cehă și Franța, unde vor lucra la proiecte de vârf care cuprind toate disciplinele științifice. Cele mai multe dintre propunerile de cercetare selecționate sunt în domeniul științelor vieții (25,8 %), al științelor sociale și umane (21,8 %) și în domeniul chimiei (17,7 %). Durata burselor acordate variază între opt luni și doi ani, cea mai mare parte dintre candidați primind o bursă de doi ani.

Vor fi oferite și oportunități de dezvoltare a carierei și activități de formare, cu accent pe dezvoltarea de abilități și competențe-cheie transferabile legate de cercetare. La fel ca și în principalele Acțiuni Marie Skłodowska-Curie, programul, cu un buget global de 25 de milioane de euro, va sprijini cercetătorii selecționați cu responsabilități familiale prin acordarea de alocații familiale și va acorda o alocație pentru nevoi speciale pentru a-i ajuta pe cei cu dizabilități și a le facilita participarea.

Atunci când condițiile vor permite acest lucru, cercetătorii vor primi sprijin pentru a se restabili în Ucraina și a contribui la reconstruirea și protejarea capacității țării în domeniul cercetării și inovării. Sprijinul disponibil le va permite să mențină legăturile cu organizația-gazdă, să realizeze stagii în domeniul cercetării și să dezvolte proiecte noi atunci când situația o va permite.

Comisia Europeană a introdus o acțiune specifică în contextul Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, în sprijinul cercetătorilor obligați să părăsească Ucraina. Bursele MSCA4Ukraine sunt disponibile pentru toate domeniile de cercetare și inovare.

Lansat în septembrie 2022, programul MSCA4Ukraine face parte din răspunsul UE la invadarea Ucrainei de către Rusia și la necesitatea unei acțiuni rapide pentru a-i sprijini pe cercetătorii din Ucraina și pentru a le permite să își continue activitatea în UE, contribuind la protejarea sistemului de cercetare și inovare al Ucrainei și a libertății cercetării științifice în general. Programul este implementat de un consorțiu cu experiență care sprijină cercetătorii expuși riscurilor și este alcătuit din Asociația Universităților Europene, „Scholars at Risk Europe” găzduit de Universitatea Maynooth (Irlanda) și din Fundația Alexander von Humboldt (Germania).

La începutul acestei luni, Comisia a anunțat de asemenea că este de așteptat ca un nou birou al programului Orizont Europa să își deschidă porțile la Kiev în 2023. Biroul va oferi sprijin punctelor de contact naționale, cercetătorilor și inovatorilor din toată Ucraina și va consolida rețelele de cercetare și inovare (C&I) existente între Ucraina și instituțiile europene.

În martie 2022, Comisia a lansat portalul „Spațiul european de cercetare pentru Ucraina” (ERA4Ukraine), un ghișeu unic pentru servicii de informare și sprijin dedicat cercetătorilor aflați în Ucraina și celor care fug din Ucraina.

Exit mobile version