Site icon TIMP ROMÂNESC

Comorile României” la Muzeul Provinciei Sichuan

Vernisajul expoziției-eveniment „Comorile României” a avut loc duminică, 5 iunie 2016, la Muzeul Provinciei Sichuan din orașul Chengdu (Chineza), în prezența secretarului de Stat în Ministerul Culturii din România, Alexandru Oprean, directorului general al Muzeului Naţional de Istorie a României, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, precum și a reprezentanților autorităților Provinciei Sichuan și Art Exhibition China.

În cadrul amplului proiect expozițional, coordonat de Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Național de Artă al României și organizat în parteneriat cu peste 30 de muzee din țară, sunt prezentate 445 de piese excepționale de patrimoniu. Creații ale marilor civilizații neolitice, din epoca bronzului și fierului, geto-dacice și romane, precum și ale culturii medievale și pre-moderne românești, multe dintre ele unice în lume, obiectele expuse constituie adevărate comori universale.

În perioada 28 ianuarie – 8 mai 2016 expoziția a fost prezentă la Muzeul Național al Chinei din Beijing, fiind admirată de 110.000 vizitatori.

Itinerarea expoziției „Comorile României” în Republica Populară Chineză, la Muzeul Național al Chinei (Beijing) și Muzeul Provinciei Sichuan (Chengdu), constituie un proiect major în cadrul Programului de cooperare culturală dintre România și China (2013-2016), semnat la București în 2012.

Expoziția „Comorile României” constituie primul eveniment de acest gen și de o asemenea anvergură, reunind piese reprezentative de arheologie preistorică, clasică și medievală, precum și de artă medievală românească, organizat în China în ultimii 66 de ani. Într-un fel, ea constituie și un răspuns de curtoazie la expoziția „Comorile Chinei”, realizată cu sprijinul Guvernului Chinei și găzduită de Muzeul Național de Istorie a României, în perioada 29 aprilie – 1 august 2013.

La materializarea acestui eveniment de seamă al muzeografiei românești au participat, de asemenea, 30 de muzee, dintre cele mai importante din țară: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul Național Brukenthal (Sibiu), Complexul Muzeal Național „Moldova” (Iași), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie (Constanța), Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova (Ploiești), Muzeul Civilizației Dacice și Romane (Deva), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (Tulcea), Muzeul Bucovinei (Suceava), Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” (Târgoviște), Muzeul Județean Mureș (Târgu Mureș), Muzeul Județean Argeș (Pitești), Muzeul Național Secuiesc (Sfântu Gheorghe), Muzeul Județean Satu Mare, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș (Baia Mare), Muzeul Județean Botoșani, Muzeul de Artă (Cluj-Napoca), Muzeul Dunării de Jos (Călărași), Muzeul „Vasile Pârvan” (Bârlad), Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” (Vaslui), Muzeul Regiunii Porților de Fier (Drobeta-Turnu Severin), Muzeul Județean Teleorman (Alexandria), Muzeul Banatului Montan (Reșița), Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” (Bacău), Muzeul de Istorie Turda, Muzeul Romanațiului (Caracal), Muzeul „Teohari Antonescu” (Giurgiu), Muzeul Civilizației Gumelnița (Oltenița), Muzeul Municipal Carei, Muzeul Județean Ialomița (Slobozia) și Muzeul Județean de Istorie și Artă (Zalău).

Expoziția-eveniment „Comorile României” este deschisă în orașul Chengdu, la Muzeul Provinciei Sichuan, până în luna august 2016.

Muzeul Provinciei Sichuan este cel mai mare muzeu din sudul Chinei. Muzeul se întinde pe o suprafață de 12,900 mp, dispunând de 14 săli de expoziție și găzduind diverse exponate unice. Colecția sa cuprinde 260.000 obiecte, fiind al șaselea muzeu ca mărime din China.

Exit mobile version