Ministerul Afacerilor Externe lansează „Competiția de idei”, concurs deschis tuturor propunerilor și soluțiilor integrate pentru pavilionul național al României la Expo Milano 2015, atât prin intermediul ideii arhitecturale cât și al temei de expunere și denumirii pavilionului, bazate pe originalitate, creativitate și sustenabilitate.
În acest context, se dorește o transpunere cât mai fidelă a realizărilor și realităților ce definesc unicitatea societății românești în evoluția sa istorică, dar și potențialul deosebit, natural și uman al României, în corelare cu tema generală a expoziției mondiale și în contextul legăturilor istorice și al relațiilor de parteneriat strategic consolidat dintre România și Italia.
Competiția se adresează profesioniștilor din domeniul arhitecturii și peisagisticii, cercetării și dezvoltării stiintifice, culturii, creației și comunicării, fiind deschisă participării persoanelor juridice.
În perioada 1 mai — 31 octombrie 2015 se va desfășura, la Milano, expoziția universală cu tema „Hrănirea Planetei, Energie pentru Viață”, la care România participă cu un pavilion național. Pentru construirea pavilionului, România are la dispoziție un spațiu cu o suprafață de 887 mp., indicativ S30, situat în zona centrală a expoziției.
România a participat, în ultimii 25 de ani, la toate expozițiile mondiale și internaționale organizate sub egida BIE: Sevilia (Spania) — 1992, Taejon (Coreea de Sud) — 1993, Lisabona (Portugalia) — 1998, Hanovra (Germania) — 2000, Aichi (Japonia) — 2005, Zaragoza (Spania) — 2008, Shanghai (RP Chineză) — 2010, Yeosu (Republica Coreea) — 2012 și a anunțat oficial participarea la expoziția mondială Milano (Italia) — 2015.