Site icon TIMP ROMÂNESC

Compoziții românești la „Seratele Enescu”

O nouă serie a programului „Seratele Enescu online” inițiat de reprezentanța ICR în New York se va desfășura în această toamnă pe rețelele de socializare ale reprezentanței și va debuta cu pianista Adela Liculescu joi, 17 septembrie.

„Enescu Soirees of New York”/ „Seratele Enescu de la New York” este un program permanent al ICR New York care urmărește promovarea muzicii românești prin intermediul unor recitaluri de cea mai bună calitate, acoperind o gamă largă de stiluri și genuri, susținute de muzicieni români sau de origine română, americani și internaționali. Noua serie se va desfășura în perioada 17 – 26 noiembrie și îi va aduce în prim plan pe:

„Seratele Enescu Online”, program inițiat în data de 16 aprilie și care s-a bucurat până acum de un deosebit succes în rândul audiențelor ICRNY, presupune distribuirea, în mediul virtual, a unei suite de conținuturi muzicale exclusive, create special pentru ICRNY sau oferite în regim de exclusivitate, de către valoroși muzicieni români. Aceste înregistrări vor conține, pe lângă momentul muzical propriu-zis, și mărturii ale artiștilor implicați (despre experiența traversării acestei perioade dificile și despre modul cum partiturile interpretate o oglindesc). Majoritatea acestor recitaluri online, de o durată de până la 30 de minute, va conține atât compoziții de referință din creația românească, cât și capodopere ale repertoriului universal.

 

Exit mobile version