Site icon TIMP ROMÂNESC

Comunitatea Madrid oferă consiliere României, Ungariei și Slovaciei pentru integrarea şi relocarea romilor

Comunitatea Madrid a primit o delegaţie de experţi în integrarea şi relocarea ţiganilor din Ungaria, Slovacia şi România, interesați de iniţiativele pe care le desfăşoară Guvernul de la Madrid în acest domeniu, anunță publicația spaniolă El Economista, citată de Rador.

Din delegație fac parte reprezentanţi ai Comisiei Europene, ONG-urilor şi organizaţiilor guvernamentale din aceste ţări, precum şi copreşedintele Consiliului Rom al Institutului Open Society, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru drepturile Romilor din România şi plenipotenţiarul Guvernului Slovaciei pentru Comunităţie de Romi, ambii cu rang de secretar de stat.

Obiectivul vizitei a fost cunoaşterea politicii privind locuinţele şi a modelului de relocare pe care-l întreprinde IRIS (Institutul de Relocare şi Incluziune Socială) „ca exemplu de bune practici în favoarea incluziunii populaţiei rome în Comunitatea Madrid”, a subliniat Guvernul autonom.

Astfel, ziua de lucru a inclus o vizită la o aşezare de barăci, dar şi la un nucleu de locuinţe publice, pentru a cunoaşte pe teren acţiunile care se realizează în diferite etape de intervenţie. Vizita este organizată de Fundaţia Autonomia din Budapesta care derulează mai multe proiecte cu populaţia de ţigani din Ungaria.

De la crearea IRIS în 1998, au fost evacuate din Comunitatea Mardid peste cinci tabere de barăci şi au fost demolate 2.800 de astfel de adăposturi, fapt care a permis unui număr de peste 8.600 de persoane să iasă din situaţia de excluziune socială şi să primească o locuinţă într-un mediu normal.

Metodologia de intervenţie a Comunităţii Madrid include un program de mediere prin intermediul Serviciului de Asistenţă de Vecinătate al Comunităţii Madrid (ASIVECAM) care a oferit asistenţă unui număr de peste 30.000 de persoane rezidente, în locuinţele Institutului Locuinţei din Madrid (IVIMA), de la crearea sa.

Exit mobile version