Sărbătorirea Zilei Românilor de Pretutindeni continuă. Tradițiile, obiceiurile și valorile culturale românești vor fi promovate și în comunitatea românească din Catania, Italia în cadrul unui festivalul românesc. Cu această ocazie vor avea loc expoziții de carte românească, de costume și produse tradiționale, dar și un spectacol susținut de interpreți consacrați din țară, precum Elena Merișoreanu, Nicolae Datcu și Ilie Caraș. Spectacolul va avea loc la Teatrul Odeon din Catania, în data de 3 iunie, începând cu ora 14,30. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul marchează deopotrivă Ziua Românilor de Pretutindeni și Centenarul Marii Uniri și este organizat de Asociația Culturală Socială Emigranți Români din Italia (ASIR), cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH), instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
Proiectul se înscrie în Programul Strategic pe anul 2018 al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni– Spațiul Cultural Comun Românesc – Centenar Marea Unire 1918 – 2018.