Cea de-a noua ediţie a Festivalului ARTmania prezintă o serie amplă de concerte şi evenimente alternative organizate în diverse locaţii din Sibiu, cu scena principală amenajată în Complexul Balanţa (transformat în Vampires’ Den). Printre artiştii care vor urca pe scene, între 4 și 10 august, se regăsesc Therion, Eluveitie, Crematory, Zdob şi Zdub şi Diary of Dreams.
În zilele de 8 și 9 august vor avea loc evenimentele tradiţionale ale festivalului, iar noile confirmări vin din România şi ţările invecinate: Riul Doamnei (IT), Shattered Hope (GR), Wartime (BG), Tiarra (RO), Hathor (RO), Prohod (RO), QuantiQ (RO).
Începând din acest an, ARTmania Festival dezvoltă povestea născută în cetatea medievală a Sibiului şi oferă iubitorilor de muzică, în premieră, patru scene.
„ARTmania Vampires’ Den” va găzdui şi concertul Eluveitie. Povestea Eluveitie a început în iarna anului 2002 în Elvetia când membrul fondator Chrigel Glanzmann a decis să formeze o trupă care să unească metal–ul melodic cu folk-ul, dând naştere unei noi ere: folk-metal. Trupa concertează de peste 12 ani şi în 2014 ajung în premiera pe scena ARTmania Festival.