Site icon TIMP ROMÂNESC

Concertul românesc de Crăciun la Berlin, un succes răsunător

Publicului berlinez i-a fost oferit, pe 18 decembrie, un concert de colinde româneşti în interpretarea Oanei Cătălina Chiţu, marcând întâlnirea anuală de Crăciun în preajma Bradului împodobit.  Sala ICR Berlin, cu o capacitate de 100 de locuri, s-a dovedit şi de această dată neîncăpătoare pentru spectatori, doritori de muzică tradiţională românească, deopotrivă germani şi membri ai comunităţii româneşti din Germania.

Artista Oana Cătălina Chiţu, stabilită în Germania de peste două decenii, este cunoscută unui public larg prin interpretările ei pline de pasiune şi sensibilitate, într-un repertoriu care îmbină cântece tradiţionale din tezaurul Mariei Tănase, tangouri din Bucureştii interbelici şi aranjamente cu influenţe jazz, swing şi flamenco.

Printr-o abordare inedită, artista a reuşit să transmită atmosfera de Crăciun a colindelor, acompaniată fiind la chitară de Viktor Maximov. La rândul său, publicul a întregit in câteva rânduri atmosfera serii, cântând împreună cu artista.

Concertul a marcat totodată încheierea unui an deosebit de intens la ICR Berlin. Astfel, ritmul trepidant al celor patru anotimpuri, cu concerte de jazz, seri literare, proiecţii de film, expoziţii, numeroase deplasări în Germania, în vederea promovării şi prezentării producţiilor culturale româneşti, şi-a aflat, iată, o încheiere lină în acorduri de chitară, imagini pastorale şi miros de cetină de brad. „Familia” publicului larg berlinez a fost formată din reprezentanţi ai mediului artistic şi academic german, ai mediului de afaceri, ai Diasporei române, ai presei, ai corpului diplomatic acreditat la Berlin, precum şi din numeroşi admiratori ai artistei, un public cu precădere tânăr.

 Din rândul personalităţilor prezente la eveniment au făcut parte fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, precum şi ambasadorul României in Germania, Lazăr Comănescu. După concert, atmosfera de sărbători a fost întregită de o recepţie la care au fost servite bucate tradiţionale româneşti, preparate în întregime de echipa ICR Berlin.

 

 

Exit mobile version