O delegație a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), condusă de ministrul Natalia Elena Intotero, s-a aflat în perioada 13-16 aprilie 2018, într-o vizită de lucru în Spania.
În data de 14 aprilie a.c., demnitarul a avut întrevederi cu Amparo Marco Gual, primarul orașului Castellon de la Plana, și cu mediul asociativ românesc din comunitatea valenciană.
Nivelul ridicat de integrare al comunității românești locale, care nu este doar cea mai numeroasă comunitate de străini, ci și cea mai bine articulată din provincia Castellon, a reprezentat un subiect important de discuție pe agenda zilei.
Comunitatea românească din Spania reprezintă un vector al relațiilor bilaterale strategice dintre cele doua țări, bazate şi pe interesele comune legate de prezenţa în Spania a celei mai numeroase comunități de străini din afara granițelor. Numărul românilor rezidenţi în Castellon de la Plana este de aproximativ 18.000 – 20.000 de persoane, iar în provincia Castellon, de circa 52.000 persoane. Este vorba vorba de o comunitate tânără, aproape 90% dintre românii de aici având între 16 şi 64 de ani.
„I-am mulțumit doamnei primar pentru sprijinul acordat comunității românești, pentru colaborarea pe care o are cu autoritățile române în cadrul parteneriatului de înfrățire cu orașul Târgoviște. MRP acordă o atenție deosebită programului ”Centenar prin Înfrățiri”, tocmai pentru că este o modalitate prin care autoritățile din România pot fi mai aproape de românii noștri plecați din țară. Castellon este un exemplu de bună practică în acest sens”, a precizat ministrul Intotero.
De altfel, demnitarul și-a exprimat speranța că apropiata vizită a primarului Amparo Marco Gual la Târgoviște (16 aprilie 2018) va aduce noi elemente pentru colaborarea dintre orașele înfrățite Castellon de la Plana și Târgoviște.
Totodată, ministrul Natalia Intotero s-a întâlnit cu reprezentanții mediului asociativ românesc din comunitatea valenciană cu care a discutat despre modalitățile prin care comunitatea românească aflată în Peninsula Iberică pote fi sprijnită, dar și despre oportunitățile de finanțare nerambursabilă pentru proiecte dedicate păstrării și promovării identității românești. „Munca dumneavoastră este foarte importantă și pentru că faceți lucruri frumoase, cu multă dragoste pentru România. Sunteți ambasadori ai țării noastre și vă asigur de tot sprijinul nostru”, a adăugat demnitarul, în cadrul întâlnirii cu mediul asociativ.
În cadrul vizitei efectuate în Regatul Spaniei în perioada 13-16 aprilie, ministrul Natalia-Elena Intotero a participat duminică, 15 aprilie, la hirotonirea Arhimandritului Teofil Roman întru arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Slujba a avut loc la Catedrala Ortodoxă Românească din Madrid.
„Peste 500 de români au participat la hirotonirea Arhimandritului Teofil, mulți îmbrăcați în port popular. A fost un moment cu totul aparte care mi-a oferit ocazia să interacționez cu foarte mulți români. Oameni buni, integrați și care, iată, vor avea de astăzi un sprijin în plus, cu totul special, prin prezența Preasfințitului Teofil”, a precizat ministrul MRP.
După eveniment, ministrul Natalia Intotero a avut o întâlnire cu mediul asociativ românesc din capitala Spaniei.
„Relația cu mediul asociativ este foarte importantă. Îmi doresc să consolidez această relație, astfel încât membrii comunității să reprezinte portavocea noastră în comunitățile de români. Înființarea de noi asociații, alături de consolidarea și susținerea celor existente, precum și federalizarea acestora, ne vor face, consider eu, mai puternici și mai vocali în statele de reședință și trebuie să urmărim îndeplinirea acestor obiective. Mă bucură faptul că multe asociaţii româneşti au o colaborare strânsă nu numai cu autorităţile spaniole locale sau regionale, ci şi cu alte asociaţii din localităţile sau zonele unde îşi desfăşoară activitatea. Acesta este încă un aspect care denotă buna integrare socială şi relaţiile de prietenie şi bună vecinătate pe care rezidenţii români le au cu membrii comunităţii spaniole şi cu celelalte comunităţi de străini rezidenţi în Spania. Românii care trăiesc în străinătate sunt oameni apreciați, care s-au integrat armonios în comunitățile din țările de reședință. Avem oameni deosebit de valoroși care fac cinste României și declară cu demnitate faptul că sunt români. Cu sprijinul nostru, al Ambasadei și prin implicarea voastră vom contribui cu adevărat la realizarea proiectelor asumate de asociații. Ne propunem să fim mai aproape de români și să le oferim, oriunde s-ar afla, o parte de România”, le-a explicat ministrul Intotero reprezentanților asociațiilor prezenți la întâlnire.