Acasă Uncategorized Concurs “Ţara din suflet – Patria Română“ pentru copiii din diaspora

Concurs “Ţara din suflet – Patria Română“ pentru copiii din diaspora

Institutul Cultural Român şi Camera Deputaţilor, Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării organizează un concurs de desene/pictură cu tema „Ţara din suflet – Patria Română“, adresat copiilor românilor din afara granițelor.

O selecție a lucrărilor va fi expusă la ICR în perioada 28 octombrie-4 noiembrie 2014.

Lucrările de grafică sau pictură (creion, guaşe sau acuarele), format A3 (hârtie de desen), realizate de copii și inspirate de titlul proiectului, trebuie predate la sediile ICR din străinătate sau la Ambasadele României până vineri, 3 octombrie 2014. Lucrările vor fi neînrămate şi vor avea pe verso numele autorului, vârsta, oraşul și ţara de reședință. Concursul este deschis copiilor cu vârsta între 7 și 16 ani.