Centrul pentru traductologie al Universităţii din Viena a organizat o conferinţă internaţională ce a reunit traducători a căror limbă de lucru este limba română. Proiectul a început pe 8 decembrie și a continuat până pe 10 decembrie cu sesiuni ştiinţifice la care au participat: : Georgiana Lungu-Badea, Simona Constantinovici, Daniela Gheltofan, Iulia Cosma, Larisa Schippel, Mirela Boncea, Călin Timoc, Raluca-Nicoleta Balaţchi, Mata Țaran Andreici, Valy-Geta Ceia, Muguraș Constantinescu, Daniela Hăișan, Iulia Corduș, Ludmilla Zbanț, Alina Bușila, Diana Moțoc, Eugenia Bojoga şi Neli Eiben. Prelegerile se desfăşoară în limbile română, franceză şi engleză. Proiectul a fost organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena.Direcțiile de reflecție propuse în cadrul conferinţei internaţionale au vizat
O perspectivă biografică: Cine traduce din sau în română? Cum a evoluat biografia lor lingvistică și geografică (în ce context au trăit și cum au obținut competențele lingvistice)? Sunt ei traducători profesioniști? Pe lângă traducere, mai au și alte preocupări?
O perspectivă sociologică: Care sunt motivațiile și interesele traducătorilor în a traduce textele pe care le traduc? Cu cine colaborează ei? Se poate reconstitui opinia sau teoria lor personală despre ce este „o traducere bună“ (prin paratexte) și în ce raport sunt concepțiile lor traductive cu modul în care au tradus? Care sunt puterile pe care le deține traducătorul în câmpul traductologic? (Și cine sunt ceilalți actori care dețin putere în acest proces?)
O perspectivă diacronică: Se poate vorbi, în istoria traducerii, despre invariabile și despre variabile, în ceea ce privește rolul traducătorului?
Traductologia fără traducători ar fi ca studiul literaturii fără scriitori. În literatură, moartea autorului, proclamată de Barthes drept necesară, întrucât cultura era „tyranniquement centrée sur l’auteur, sa personne, son histoire, ses gouts, ses passions“, a făcut loc cititorului și, implicit, traducătorului, scrie Romaniapozitiva.ro. Departe de a tiraniza cultura contemporană, traducătorul abia dacă este perceptibil în procesele de transfer, la fel și în cercetarea traductologică, de altfel. În 2009, sub sloganul „Humanizing TranslationHistory“, Anthony Pym începe să promoveze o traductologie axată pe traducător, capabilă, în acest mod, să descrie procesul traducerii ca pe o activitate etică și să îl înfățișeze pe traducător drept un actor într-un proces complex de decizii și de interese.