Site icon TIMP ROMÂNESC

Conferință internațională și lansare de carte la Bruxelles: „România și Antanta, 1916-1917″

Pentru aproximativ două ore, România a fost în centrul dezbaterilor istorice de pe întreg continentul European, în contextul organizării, în Parlamentul European din Bruxelles, de către eurodeputatul Victor Boștinaru, a unei conferințe privind implicarea României în Primul Război Mondial și contextul Marii Uniri de la 1918.Au participat și au vorbit, ca experți, prof. univ. dr. Hugues Tertrais, prof. univ. dr. Massimo de Leonardis ,prof. univ. dr. Alfredo Canavero , prof. univ. dr. Roman Hole,  prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean, prof. univ. dr. Dumitru Preda.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Este anul 2018, iar țara mea își sărbătorește Centenarul unificării națiunii. 100 de ani înseamnă mult, dar la scara istoriei înseamnă puțin. Ceea ce este cel mai important însă este mesajul pentru următorii 100 de ani și mai mult. Fac parte dintre cei care cred că a fi parte a familiei euro-atlantice este cea mai bună garanție că această «bogăție a coroanei» va fi transmisă generațiilor care vor urma. Nivelul extraordinar de ridicat al celor care vorbesc astăzi la conferință reflectă și importanța anului 1918. Nu este doar momentul în care țara mea și-a unit, în cele din urmă, toate provinciile. Îndrăznesc să spun că anul 1918 a fost chiar mult mai mult decât un dar oferit României, pentru că a fost un jucător norocos în cadrul Coaliției. Acordurile de la Paris au fost rezultatele unor eforturi dramatice, cu costuri extraordinare în vieți omenești și pierderi economice, suportate de țara noastră. A fost un moment când România a decis să facă parte din Antanta, să accepte toate costurile care vor fi antrenate de această decizie, având un singur scop în minte: unirea!  În cele din urmă, fac parte și dintre cei care consideră că este mai bine să inviți experți să vorbească despre noi, să inviți oameni de știință și oameni cu o cunoaștere aprofundată care să discute istorie și nu politicieni. Aceștia din urmă au obiceiul de a se juca cu istoria într-un mod sau altul, de a specula, exagera și manipula istoria. Să lăsăm oamenii de știință să discute istoria și să ne lumineze ca indivizi, ca o comunitate și ca o societate europeană.” 

Conferința a fost marcată și de lansarea volumului „România și Antanta, 1916-1917″, redactat de prof. univ. dr. Dumitru Preda, volum care va reprezenta țara noastră și la Salonul Cărții de la Paris din acest an.

Eurodeputatul Victor Boștinaru a subliniat de asemenea și însemnătatea volumului „România și Antanta, 1916-1917″, lansat cu prilejul conferinței: „Această carte pe care o lansăm astăzi mai are un rol unic. Este o invitație să vedem cum arată leadership-ul în vremuri dramatice. Deși volumul România și Antanta nu este în mod special despre Brătianu, despre elitele militare ale vremii sau despre intelectualii vremii, ea reușește să ne arate prin arhivele militare și diplomatice, modul în care elitele din acea perioadă și-au asumat responsabilitatea, costurile și sacrificiile. Ei au știut că, indiferent de costuri, la sfârșit, țara lor va fi unificată. Acesta este un mesaj de leadership care ar trebui transmis generației contemporane, ca o sursă de inspirație pentru noi toți”.

Exit mobile version