Site icon TIMP ROMÂNESC

Conferința internațională „TRANSHUMANŢE: Conexiuni culturale între România şi Sicilia”

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică – Veneţia susţine şi promovează Conferinţa internaţională „TRANSHUMANŢE: Sentieri culturali tra Romania e Sicilia” / „TRANSHUMANŢE: Conexiuni culturale între România şi Sicilia”, organizată de Universitatea din Catania prinstructura sa didactică din Ragusa , în parteneriat cuPrimăria Scicli, Fundaţia Confeserfidi din Scicli şi Le Fate Editore din Ragusa.

Evenimentul celebrează şi promovează legăturile culturale şi istorice dintre România şi Sicilia şi se desfăşoară în data de 15 mai 2024, la Palazzo Spadaro din Scicli, şi în data de 16 mai 2024, la Auditorium Santa Teresa din Ragusa.

Prima zi a evenimentului, 15 mai 2024, va fi dedicată memoriei Teresei Ferro, profesor la Universitatea din Udine, născută la Scicli, care a fost cunoscută în Italia şi în România ca expertă şi cadru didactic de limba şi literatura română, predând cursuri de limbă şi literatură română şi lingvistică romanică, iniţiind şi promovând schimburi interuniversitare italo–române între Universităţile din Udine, Timişoara şi Catania, în cadrul programelor europene Tempus şi Socrates.

În cea de-a doua zi, 15 mai 2024, conferinţa va fi găzduită de Auditorium Santa Teresa din Ragusa şi va viza personalitatea şi activitatea profesorului Dinu Adameşteanu (1913–2004), îndeosebi contribuţia sa la dezvoltarea arheologiei în Sicilia. Cu acelaşi prilej, va avea loc o sesiune despre paralelele cinematografice dintre Italia şi România, coordonată de Danilo Amione, profesor de ştiinţe umaniste la instituţiile de educaţie şi formare profesională din Regiunea Sicilia.

Dinu Adameşteanu (1913–2004) a fost arheolog italian de origine română, membru de onoare al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, iar în perioada 1939–1942 a fost bursier al Şcolii Române din Roma. În 1945 a absolvit şi Facultatea de Litere a Universităţii La Sapienza din Roma. Între 1942–1946 a fost bibliotecar al Şcolii Române din Roma. Între 1946–1949 a participat la reorganizarea Institutului Arheologic German din Roma. În răstimpul 1949–1950 a condus publicaţia „Fasti archaelogici”. A fost fondator şi director, în perioada 1958–1964, al Aerofototecii Arheologice Naţionale din Roma. În 1971 a devenit profesor titular la Universitatea din Lecce. A fost director al Departamentului de Arheologie şi Istorie Antică şi vicepreşedinte al Institutului de Istorie şi Arheologie Magna Graecia. A fost membru al Institutului Italian de Studii Etrusce, al Institutului Italian de Pre- şi Protoistorie, al Academiei Britanice din Roma, al Institutului German de Arheologie, al Societăţii de Studii Latine din Paris. A fost doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti şi din 1992 membru de onoare al Academiei Române.

Teresa Ferro (1956–2007) a fost vreme de 13 ani profesoară de limba şi literatura română la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Udine, după o scurtă carieră didactică şi de cercetare la Universitatea din Catania. A urmat studiile universitare la Universitatea din Catania, unde a obţinut licenţa în filologie (1980) şi apoi doctoratul în lingvistică (1990) sub îndrumarea profesorului Giuseppe Piccillo. A urmat specializarea în filologie modernă la Universitatea din Bologna, apoi un stagiu de perfecţionare la Centrul de Lingvistică Romanică din Strasbourg şi numeroase perioade de documentare, mai ales în România. Teresa Ferro făcea parte din numeroase societăţi de specialitate, era membru de onoare al Institutului de Lingvistică din Bucureşti şi membru fondator al Asociaţiei Italiene a Româniştilor. S-a ocupat de istoria limbii române, de textele timpurii în limba română păstrate în scrierile misionarilor catolici trimişi de Congregaţia De Propaganda Fide în spaţiul românesc. A publicat cărţi, studii şi articole, cu precădere în limbile italiană şi română, la edituri de prestigiu, printre acestea Romania e Romània. Lingua e cultura romena di fronte all’Occidente, Editura Forum, Udine, 2003; Latino, romeno e romanzo. Studi lingvistici, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003 şi I missionari cattolici in Moldavia. Studi storici e lingvistici, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2005.

 

Exit mobile version