Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a prezidat, la 19 martie 2019, la Bruxelles, în calitate de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, o nouă reuniune a Consiliului Afaceri Generale pe a cărei agendă au figurat, ca principale subiecte, o nouă dezbatere cu privire la viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027 și pregătirea Consiliului European de primăvară.
Pentru dezbaterea la nivelul miniștrilor pentru afaceri europene cu privire la Cadrul Financiar Multianual post-2020, Președinția României la Consiliul UE a propus două aspecte cheie în arhitectura de ansamblu a viitorului buget european, respectiv reflectarea obiectivelor climatice în noul buget și elementele orizontale privind migrația. Schimbul de opinii cu referire la aceste două subiecte a fost unul constructiv, fiind recunoscută unanim de statele membre importanța celor două politici în ansamblul obiectivelor strategice ale Uniunii și importanța unei reflectări corespunzătoare și echilibrate a acestor obiective în viitorul Cadru Financiar Multianual.
Totodată, în contextul discuțiilor, Președinția României la Consiliul UE a prezentat un raport de progres privind rezultatele obținute până în prezent în negocierile privind propunerile sectoriale aferente Cadrului Financiar Multianual, cu accent pe propunerile sectoriale pentru care a fost obținută deja o înțelegere comună cu actualul Parlament European.
”Activitatea privind Cadrul Financiar Multianual avansează constant. Discuțiile de astăzi privind obiectivele climatice și cele referitoare la migrație au permis atingerea unor aspecte cheie care vor constitui o bază utilă pentru pregătirea dezbaterii la nivelul Liderilor în iunie. În același timp, înțelegerile comune obținute de către Președinția României în negocierile cu actualul Parlament European cu privire la o serie de propuneri sectoriale aferente Cadrului Financiar, precum Fondul European de Apărare, Programul Fiscalis, Programul InvestEU, Programul Europa Digitală 2021-2027, Facilitatea Conectarea Europei, Programul Spațiu, Programul Justiție, Programul Drepturi și Valori, Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime sau Programul LIFE vor contribui mai târziu la pregătirea și implementarea la timp a noilor programe”, a declarat Ciamba.
De asemenea, miniștrii pentru Afaceri Europene au adoptat abordarea generală parțială privind Instrumentul de Asistență Pre-Aderare, parte a pachetului legislativ sectorial privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, mandatul validat la nivelul Consiliului urmând a servi în viitoarele negocieri cu Parlamentul European.
”Promovarea extinderii Uniunii Europene reprezintă una dintre prioritățile Președinției României și rămânem dedicați atingerii unui acord cu privire la acest instrument, care va sprijini partenerii noștri în implementarea reformelor necesare, în vederea respectării valorilor Uniunii și alinierii treptate la normele și politicile UE, în perspectiva viitoarei lor aderări la Uniune”, a evidențiat ministrul.
Conform practicii, miniștrii au avut, de asemenea, un schimb de opinii în pregătirea reuniunii Consiliului European din 21-22 martie 2019, pe agenda căruia figurează următoarele tematici: ocuparea, creșterea și competitivitatea, cu accent pe Piața Unică, politica industrială europeană și politica comercială, schimbări climatice, relații externe, cu referiri la pregătirea Summit-ului UE-China din 9 aprilie 2019 și combaterea dezinformării. În contextul schimbului de opinii cu privire la pregătirea Consiliului European, statele membre au salutat abordarea cuprinzătoare, în textul concluziilor Consiliului European, a aspectelor legate de consolidarea şi aprofundarea Pieței interne, politicii industriale și comerciale și industria digitală, în condițiile unei competiții semnificative la nivel global. În ceea ce privește schimbările climatice, miniștrii au apreciat importanța abordării la nivelul Consiliului UE a temei privind o viziune strategică pe termen lung în materie.
Referitor la combaterea dezinformării, miniștrii pentru Afaceri Europene au salutat limbajul din proiectul de concluzii ale Consiliului European, care reflectă progresele realizate în ultimele luni de către Președinția României la Consiliul UE cu privire la formularea de măsuri în acest domeniu, mai ales în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European, și au încurajat continuarea demersurilor în această direcție și ulterior alegerilor europene.
La finalul reuniunii, Președinția României la Consiliul UE a informat statele membre cu privire la rezultatele întrevederii cu statele candidate, desfășurate la București (11-12 martie 2019), în marja reuniunii informale a miniștrilor și secretarilor de stat pentru afaceri europene. Reuniunea informală cu statele candidate a fost organizată de către Președinția României la Consiliul UE cu scopul unui schimb de opinii cu privire la reformele întreprinse de aceste date în procesul de aderare, precum și cu privire la așteptările lor de la viitorul pachet Extindere care urmează a fi publicat de către Comisia Europeană, la finalul lunii mai 2019, a unui nou Pachet Extindere și de la viitoarele concluzii ale Consiliului care urmează a fi discutate la reuniunea Consiliului Afaceri Generale din luna iunie 2019.