Site icon TIMP ROMÂNESC

România preia Preşedinţia Forumului de Cooperare Poliţienească la Marea Neagră

În perioada 11 – 14 noiembrie 2013, la Constanţa, se desfăşoara cea de-a XIV-a Întâlnire Anuală a Şefilor Poliţiilor de Frontieră / Gărzilor de Coastă din ţările riverane Mării Negre, în conformitate cu Acordul de cooperare între guvernele statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra, la 2 octombrie 1998, între statele riverane Mării Negre (Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Turcia, Ucraina şi România).

Cu aceasta ocazie, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române va prelua, pentru a treia oara, Preşedinţia Forumului de Cooperare Poliţienească la Marea Neagră.

Vor participa inspectorul general  Poliţiei de Frontieră Române, chestor şef de politie Ioan Buda, şi şefii Serviciilor de Frontieră/Gărzilor de Coastă ale statelor riverane Mării Negre, însoţiţi de experţi naţionali.

Întâlnirile se organizează anual, scopul lor fiind să optimizeze schimbul de informaţii şi experienţă, precum şi dezvoltarea ideilor şi principiilor de bază ale colaborării.

În cadrul acestei reuniuni, se vor prezenta rezultatele înregistrate în cadrul Grupurilor de Lucru, constituite în cursul anului 2013, între experţii naţionali ai statelor riverane Mării Negre,  se va analiza activitatea din zonele de competenţă şi se vor propune noi metode de cooperare în vederea combaterii eficiente a infracţionalităţii transfrontaliere din zona Mării Negre.

Principalul punct de discutie pe agenda de lucru din acest an este intensificarea legăturilor existente între agenţiile de frontieră/gărzile de coastă pentru prevenirea si combaterea migraţiei ilegale şi alte tipuri de activităţi ilegale, precum şi întărirea siguranţei şi securităţii navigaţiei în Marea Neagră.

Exit mobile version