Conducta de gaz care leagă România de Bulgaria va fi dată în exploatare în primul trimestru al acestui an, a comunicat executantul proiectului din partea bulgară, „Bulgartransgaz” SA, cu precizarea că evenimentul se va produce până la sfârşitul lunii martie.
Data iniţială a dării în explotare a fost 1 ianuarie 2014, modificarea impunându-se datorită unor „dificultăţi excepţionale şi obiective, legate de caracteristicile geologice ale tronsonului care subtraversează Dunărea şi care este în construcţie la ora de faţă„.
Potrivit ”24 Chasa”, lucrările de sondaj sunt încetinite, întrucât odată cu avansarea tunelului de sondaj a fost determinat un complex structural calcaros rezistent. Dacă nu vor apărea alte complicaţii, societatea apreciază că sondajul de bază va fi terminat luna aceasta.
Construcţia tronsonului de pe uscat a conductei care va interconecta sistemele de transport de gaz ale României şi Bulgariei a durat şi ea mai mult decât era prevăzut, întrucât pe traseu a fost identificată o necropolă din timpurile tracice, romane şi bulgare timpurii.
„Bulgartransgaz” a informat că lucrarea este în stadiu avansat şi luna viitoare vor începe probele complexe finale. Lungimea conductei de interconectare este de 25 km, din care 15 km pe teritoriul bulgar, 7,5 km pe teritoriul român si 2,5 km subtraversarea Dunării. Conducta este proiectată să aibă o capacitate maximă de transport gaze de 1,5 mld m.c. anual, cu un minim de 0,5 mld m.c. pe an.
Conducta de interconectare a sistemelor de transport de gaz din România şi Bulgaria va asigura legatura sistemului de transport de gaze bulgar cu piaţa comună de gaz a UE. Separat de aceasta, în situaţii de criză, Bulgaria va putea folosi gaz din România, care are producţie proprie de gaz şi câteva depozite de gaz.