Site icon TIMP ROMÂNESC

Construirea unor societăți echitabile prin educație

Ministrul Educației, Ligia Deca, a publicat o serie de anunțuri de ultimă oră pentru elevii din toată țara, menționând măsurile viitoare, pregătite în baza unor discuții cu omologii din alte state, pe care le-a avut în cadrul Forumului ministerial găzduit de OCDE, care a avut loc în perioada 7-8 decembrie 2022 la Paris.

Declarația privind construirea unor societăți echitabile prin educație (Building equitable societies through education) a fost adoptată la 8 decembrie 2022, cu ocazia reuniunii ministeriale a Comitetului pentru politicile educaționale (EDPC). În cadrul reuniunii, miniștrii au discutat despre cele trei componente ale Declarației: construirea unor societăți mai echitabile prin educație și formare, regândirea educației și crearea unei viziuni pentru viitorul învățării și formarea abilităților pentru mederiile viitorului.

Declarația a fost elaborată de membrii OCDE printr-un proces iterativ și a beneficiat de contribuții din partea țărilor partenere și a părților interesate prin consultări ample.

Declarația reflectă tema generală a EDPC „Reconstruirea și societatea incluzivă și echitabilă prin educație”, care subliniază rolul OCDE și EDPC în ceea ce privește educația și competențele – inclusiv prin colectarea de date, cercetarea politicilor, analiza politicilor, consiliere și sprijin pentru implementare – și în special cu privire la lucrările legate de tema echității în și prin educație. Luând în considerare noile provocări ca urmare a pandemiei de COVID și tendințele emergente, Declarația reflectă, de asemenea, intenția aderenților de a-și reafirma angajamentele față de echitate și incluziune în educație și de a oferi îndrumări cu privire la activitățile viitoare ale OCDE privind educația și competențele.

De asemenea, miniștrii au invitat OCDE, prin intermediul EDPC și în colaborare cu alte comitete relevante ale OCDE, să sprijine țările într-o serie de domenii cheie, inclusiv consolidarea rezultatelor economice și sociale prin educație și competențe, oportunități de învățare mai eficiente și incluzive pentru toți cursanții și dezvoltarea competențelor care să țină pasul cu schimbările din societăți și economii.

Miniștrii au salutat, de asemenea, accentul pus pe activitatea privind datele și indicatorii dezagregați care urmăresc în mod regulat progresul în materie de echitate în și prin educație.

Într-o postare pe FB, ministrul Educației vorbește despre ceea ce au avut la bază aceste discuții, dar și despre bugetul pe care ministerul urmează să îl aibă în 2023 și pe baza căruia vor fi gândite proiectele instituțiilor de învățământ.

„ (…) a fost o zi plină la Forumul ministerial privind politicile educaţionale, găzduit la sediul OCDE. Subiectele abordate de miniștrii educaţiei din statele membre sau cu statut de candidat la OCDE pot fi încadrate în două sfere tematice esențiale pentru viitorul unei societăți: consolidarea societăților democratice prin educație și investiția în educație, ca investiție în viitor.

Discuțiile ministeriale au fost deschise de keynote speech-ul lui Thomas Friedman, care a vorbit despre nevoia formării coaliţiilor complexe adaptive ca o condiție sine qua non pentru a putea asigura sprijinul cetățenilor pentru reforme și investiții în educație. În intervenția mea, am subliniat nevoia ca alocările financiare publice în educație să nu mai fie cuantificate ca deficit bugetar, ci ca investiții, având în vedere randamentul economic și social al fiecărei sume investite în educație, de la cele mai fragede vârste.

De asemenea, am avut ocazia de a discuta bilateral cu delegațiile Braziliei și Coreei de Sud, punând, astfel, bazele unor acorduri educaţionale pe teme de interes comun, precum utilizarea inteligenței artificiale în educație sau educația pentru dezvoltare durabilă. Întâlnirea bilaterală cu secretariatul OCDE a fost extrem de aplicată, detaliind proiectele comune care vizează reforma guvernanței educaționale, creșterea echității şi reducerea segregării şcolare.

De asemenea, am primit felicitări pentru modul în care România s-a mobilizat în procesul de aderare la OCDE, în general, şi în domeniul educației, în mod particular. Bugetele locale din venituri proprii: 4.205 milioane de lei, sume asigurate pentru finanțarea învățământului preuniversitar. Sumele prevăzute în buget asigură: plata salariilor personalului din învățământ, cheltuielile cu bunuri și servicii pentru funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ, plata burselor pentru elevi și studenți, plata transportului elevilor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu, cât și plata transportului studenților, subvenții cămine/cantine studențești, finațarea programelor din PNRR, cheltuieli de capital pentru unitățile/instituțiile din subordinea și coordonarea Ministerului Educației, finanțarea unităților și instituțiilor din subordine/coordonare.”

Miniștrii din statele membre și candidate OCDE au discutat temele care aduc în prim-plan provocări la nivel global în educație: recuperarea inechităților adâncite de pandemie, digitalizarea și competențele pentru dezvoltarea durabilă, învățarea pe tot parcursul vieții, dar și rolul educației în dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor.

”România a subliniat planurile de reformă incluse deja în viziunea „România Educată” și finanțate prin PNRR, dar și provocările cu care se confruntă. De asemenea, ne-am bucurat de o discuție aplicată cu delegația Portugaliei pe tema desegregării școlilor și a educației incluzive pentru copiii cu cerințe educaționale speciale”, a mai scris pe FB ministrul Educației.

Întâlnirea la nivel înalt, prima de acest fel după mai mult de un deceniu, s-a concretizat în adoptarea Declaraţiei miniștrilor – „Building equitable societies through education”.

 

Exit mobile version