Site icon TIMP ROMÂNESC

Consulat Onorific la Vaduz

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a discutat cu omologul său Aurelia Frick, cu prilejul vizitei în Liechtenstein.  Cu prilejul întrevederii a fost abordată extinderea UE şi Parteneriatul Estic, mai ales din perspectiva apropiatului Summit de la Vilnius. Ministrul român a insistat asupra obţinerii unor rezultate ambiţioase la Summit, care să contribuie la consolidarea relaţiei UE cu statele partenere. De asemenea, s-a discutat despre cooperarea în cadrul ONU şi reforma Consiliului de Securitate, precum şi despre sprijinul reciproc în susţinerea candidaturilor în organismele onusiene.

Ministrul Titus Corlăţean a prezentat situaţia economică din România din punctul de vedere al investiţiilor străine, precum şi  perspectivele pozitive de dezvoltare în acest domeniu.

Titus Corlățean a participat la deschiderea oficială a Consulatului Onorific al României de la Vaduz şi la vernisajul expoziției de pictură a artistei plastice de origine română, Legendina di Paolo.

Exit mobile version