Site icon TIMP ROMÂNESC

Consultările cu reprezentanții comunității române din Serbia continuă

Săptămâna trecută, ambasadorul României în Serbia, Oana Cristina Popa, a început seria consultărilor cu reprezentanții comunității române din Serbia, în urma vizitei în România a președintelui sărb Aleksandar Vucic.

Astfel, Oana Cristina Popa a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Comunității Românilor din Serbia, Daniel Magdu și Stevan Mihailov. Au fost discutate aspecte legate de situația etnicilor români, precum și analizate proiecte destinate comunității românești.

Totodată, ambasadorul României la Belgrad a avut discuții cu reprezentanții Uniunii Românilor din Serbia, Ljubomir Brândușan și Dorinel Stan.

În cadrul discuțiilor a fost analizată situația etnicilor români din Serbia și evaluate inițiative care vizează soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea românească.

Anterior, la discuții au participat din Serbia de Răsărit, Ziva Lazic, Dragan Demic și Ziva Momirovic, reprezentând Federația Românilor din Serbia (FRS).

În cadrul întrunirii au fost discutate problemele curente ale comunității. Astfel, diplomatul român i-a informat pe interlocutori cu privire la progresele înregistrate cu ocazia vizitei prezidențiale.

Exit mobile version