Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege elaborat de UDMR care simplifică procedura achitării amenzilor contravenţionale. Legea creează un avantaj atât pentru şoferi, cât şi pentru autorităţile locale.
„Legea adoptată permite conducătorilor să achite amenzile contravenţionale într-un cont unic, deschis în scopul încasării acestor amenzi, astfel nefiind necesară trimiterea confirmării plăţii către agenţi constatatori din cadrul organelor de poliţie. De asemenea, autorităţile locale sunt scutite de perceperea penalităţilor”, a declarat Benedek Zakariás, viceliderul grupului deputaţilor UDMR, după încheierea votului final.
Iniţiatorul propunerii legislative a explicat că autorităţile locale au avut dificultăţi în recuperarea amenzilor, iar atunci când bugetul anual a fost alocat, din cauza sumelor neîncasate, a scăzut semnificativ sprijinul financiar de la bugetul de stat. Prin această propunere legislativă am reuşit să găsim o soluţie la această problemă şi să simplificăm procedura achitării amenzilor contravenţionale.