Ziua Națională a Culturii Române și a poetului național Mihai Eminescu au fost marcate vineri, 15 ianuarie, printr-un eveniment cultural organizat de Asociația Femeilor Românce din Grecia în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Asociația Moldo-Elenă ”Orfeu”.
Cei prezenți s-au bucurat de un spectacol muzical și de un recital poetic în limba română și greacă, asistând apoi la transmisiunea în direct a spectacolului „La porțile ceriului”, organizat la Ateneul Român de ICR în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” şi TVR.
Participanţii au ascultat mesajul de salut transmis de Panaiotis Kouroumplis – Ministrul de Interne grec și pentru Reconstrucția Administrativă.
Seara culturală din 15 ianuarie a încheiat grupul de trei evenimente dedicate Zilei Naționale a Culturii organizate de Asociația Femeilor Românce din Grecia.
Anterior, pe 7 ianuarie, grupul de dansatori al Școlii în limba română ”Elena Rosetti-Cuza” a participat la evenimentul “Continuarea dansurilor tradiționale românești și dincolo de granițe” în cadrul Conferințelor de joi – Dans și Cultură la Casa Dansului –Plaka, organizat de Teatrul DORA STRATOU și Consiliul Internațional al Dansului – UNESCO, iar pe 10 ianuarie – la un eveniment organizat de primăria Peristeri în parteneriat cu Secția Atena CID-UNESCO, având ca temă Obiceiurile Tradiționale și Dansurile populare din mai multe țări.
Alături de români s-a aflat Anca Chisăliță – atașat cultural al Ambasadei României în Republica Elenă. (corespondență de la Ana-Maria Cuciureanu, Grecia)