Site icon TIMP ROMÂNESC

Contribuția românilor la economia spaniolă s-a făcut simțită ”mai ales” în perioada de criză

Prim-ministrul Mihai Tudose a discutat, la Palatul Victoria, cu ambasadorul Spaniei în România, Ramiro Fernández Bachiller, despre perspectivele de intensificare a relațiilor bilaterale, îndeosebi în plan economic, precum și despre organizarea cât mai curând unei prime reuniuni interguvernamentale România-Spania.”Relația foarte strânsă de prietenie dintre România și Spania și evoluția pozitivă din ultimii ani a schimburilor comerciale bilaterale reprezintă o bază foarte solidă pentru a dezvolta mai departe cooperarea economică dintre țările noastre, în interesul ambelor părți, având în vedere și comunitatea numeroasă de români din Spania”, a declarat șeful Executivului.

Cei doi oficiali au evocat posibilitatea organizării unei reuniuni interguvernamentale, cel mai târziu anul viitor. Agenda reuniunii ar urma să includă mai multe domenii de interes precum cooperarea economică, în domeniul infrastructurii de transport, agricultură, turism, problematica socială, dar și teme majore ale agendei internaționale și europene.

În ceea ce privește dezvoltarea cooperării economice bilaterale, ambasadorul Spaniei a declarat că România reprezintă o piață importantă pentru investitorii spanioli, mai mare decât cea din Argentina, Coreea de Sud, Rusia sau Canada și comparabilă cu piața japoneză sau cea braziliană. La ora actuală, în România își desfășoară activitatea mai mult de 6.000 de firme cu capital spaniol, în domeniul bancar, turism și infrastructură, nivelul investițiilor spaniole în România fiind mai mare decât cel al investițiilor provenind din din Marea Britanie și SUA. O parte a discuției purtate la Palatul Victoria a vizat și aspecte ce țin de cooperarea sectorială, în domeniul afacerilor interne.

Referitor la temele de interes comun de pe agenda internațională și cea europeană, premierul Mihai Tudose și ambasadorul Spaniei au discutat despre posibilitatea coordonării agendelor în dosarele majore de interes european, în perspectiva primului mandat al României la președinția Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019. Diplomatul spaniol a exprimat sprijinul țării sale pentru intrarea României în Spațiul Schengen și candidatura la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

De asemenea, ambasadorul Spaniei a apreciat comunitatea de români din Spania, cea mai mare comunitate de străini din Spania (peste un milion de persoane). Aceștia s-au integrat foarte bine și au o contribuție foarte importantă pentru economia spaniolă, iar acest lucru s-a simțit mai ales în perioada de criză din anii trecuți, a remarcat diplomatul spaniol.

Exit mobile version