Site icon TIMP ROMÂNESC

Cooperarea româno-ucraineană dezvoltată şi la nivelul învăţământului în limba română

Ionel Ivan, ministru consilier la Consulatul General al României la Cernăuţi, a efectuat o vizită de lucru în raionul Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi, unde a avut o întrevedere şi cu Vitalie Volodimirovici Balta, şeful Administraţiei raionale de stat.

În contextul discuţiilor, au fost abordate mai multe subiecte de interes în planul relaţiilor româno-ucrainene, cu un accent aparte pe situaţia învăţământului în limba română din raionul Noua Suliţă, stadiul implementării programelor transfrontaliere bilaterale, oportunități de creștere şi diversificare a cooperării româno-ucrainene în diverse domenii de interes. Discuţiile s-au axat şi pe reperele prioritare în care România poate sprijini parcursul european al Ucrainei.

Partea ucraineană a reiterat, și cu această ocazie, mulţumirea pentru sprijinul constant şi tot mai diversificat pe care România îl acordă statului vecin.

Seria contactelor Consulatului General al României la Cernăuţi va continua atât la nivelul administraţiilor raionale, cât şi la cel al instituţiilor de învăţământ cu predare în limba română, din unităţile administrativ-teritoriale ale statului ucrainean, în care procentul vorbitorilor de limba română este majoritar.

Vizitele și întâlnirile constante ale oficialilor români din regiune fac parte din activitățile de diplomație publică.

Prioritară pentru noi, funcționarii Consulatului General de la Cernăuți, este păstrarea unei legături permanente și viabile cu etnicii români din Ucraina, cetățeni ai statului ucrainean, stabilirea modului în care le sunt respectate drepturile dar, nu în ultimul rând, dezvoltarea și consolidarea relației bilaterale România-Ucraina. Împreună în Europa Unită, România și Ucraina vor avea ocazia să construiască un viitor frumos pentru proprii lor cetățeni, astfel încât aceștia să simtă respectul statului și recunoștința pentru loialitatea de care au dat dovadă în momente mai mult sau mai puțin dificile din istoria prezentă, apreciază diplomatul român.

La sfârşitul acestei săptămânii o delegaţie a CG Cernăuţi şi a asociațiilor etnicilor români din Cernăuţi va participa la manifestările culturale organizate de etnicii români din Transcarpatia, coordonați de preşedintele Societăţii Culturale „DACIA”, Ioan Botoș.

 

 

Exit mobile version