O nouă serie a cursurilor de cultură română la Madrid dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, vorbitori de limba română, va începe pe 28 februarie, la Madrid. Întâlnirile din cadrul cursului, care durează până în 23 mai, vor avea loc sâmbăta la sediul ICR Madrid, între orele 11 și 13. Fiecare curs va fi structurat în două părți: una teoretică, urmată de o parte practică, iar temele abordate vor fi: tradiții, literatură, pictură și dansuri tradiționale. Asistență gratuită, cu înscriere în prealabil.
Cursurile de cultură românească pentru copii la Madrid vor avea numeroase tematice: Tradiții, Dansuri tradiționale, Literatură şi Pictură.
Cursurile vor fi susținute de Laura Gostian (dansuri tradiționale), Paula Manolache (tradiții), Ruxandra Oancea (literatură) și Romana Preoteasa (pictură).
Laura Gostian este doctor în coregrafie și tehnici de dans. În prezent lucrează ca profesor de tehnici de dans clasic și coordonator academic al Departamentului Internațional din cadrul Universității Europene din Madrid, Facultatea de Educație Fizică și Sport. A fost balerină, profesoară și directoare a Liceului Național de Coreografie din București (2001-2004).
Paula Manolache este profesor de limba română în Regiunea Madrid în cadrul programului de Limbă, Cultură și Civilizație Românească finanțat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din România și organizat de Institutul Limbii Române cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe. Absolventă a Universității din Brașov și a cursului de Limba română pentru străini organizat de Universitatea din Granada.
Ruxandra Oancea este filolog format la București și Madrid. A studiat la Universitatea din București, la Universitatea Complutense din Madrid și la Școala Regală de Artă Dramatică din Madrid. S-a specializat în predarea limbilor străine, în studii literare, în teatru și arte scenice. Colaborează cu Institutul Cultural Român de la Madrid din 2010 în cadrul cursurilor de limbă română pentru străini.
Romana Preoteasa este licențiată în Arte Vizuale și Scenografie la Universitatea Națională de Arte din București. A realizat scenografii și costume pentru teatru, film, publicitate, televiziune și diverse festivaluri, și a participat în expoziții colective de pictură și tehnici mixte. În prezent lucrează în cadrul unui ONG și predă cursuri de pictură și costum.