Site icon TIMP ROMÂNESC

Copiii, transformați în active de informații

Centrul pentru Analiza Politicii Europene (CEPA) semnalează că săptămâna trecută, Duma de Stat a Federației Rusu a legiferat înăsprirea pedepselor pentru cei care folosesc internetul pentru a atrage copiii în „activități criminale și antisociale”.

După cum a explicat șeful comisiei de securitate a Dumei, Vasily Piskarev, motivul noii legislații este războiul din Ucraina: „Au fost cazuri de copii, chiar și elevi de școală elementară, implicați în acte de sabotaj. Și de foarte multe ori comunicarea cu copilul se realizează prin internet”,  a spus Piskarev .

CEPA confirmă că din 2022, de la invazia Rusiei în Ucraina ,  mai mulți copii ruși au fost prinși în timpul unor acte de sabotaj.

În primele nouă luni ale acestui an, scrie organizația, agenția rusă de informații financiare Rosfinmonitoring  a adăugat  pe lista teroriștilor și extremiștilor un număr de 93 de minori, ceea ce reprezintă un record.

Unul dintre cei mai tineri a fost Yegor Lauskis (14 ani), care a fost condamnat la doi ani într-o școală de corecție pentru că anul trecut  a incendiat  o cutie de releu feroviar. Prejudiciul – mai puțin de 10 dolari.

Potrivit anchetei ruse, adolescentul și prietenul său a fost recrutați de ucraineni prin Telegram, a aruncat o sticlă cu lichid inflamabil în cutia șinelor, a filmat totul și a trimis videoclipul către ucraineni.

Se pare că tot mai mulți minori au devenit recent victimele noii abordări de informații.

În septembrie, FSB a arestat doi tineri de 16 ani pentru că au incendiat un elicopter la o bază aeriană militară din Omsk, Siberia de Vest. Ei au recunoscut că li s-au oferit 20.000 de dolari de un bărbat necunoscut care i-a contactat pe Telegram și le-a dat instrucțiuni. Cu două săptămâni în urmă, alți doi băieți, de 13 și 14 ani, au incendiat un alt elicopter la un heliport dintr-un oraș din Siberia. Incendiul nu numai că a distrus aeronava, dar le-a și ars grav fețele și mâinile. Au fost prinși și duși la spital.

FSB a răspuns cu mai multă represiune, tratându-i pe copii la fel ca pe criminali înrăiți: numele minorilor au fost puse pe lista de teroriști a Rosfinmonitoring, alături de extremiștii islamiști acuzați de atacul de la sala de concerte din Moscova, din luna martie,  când au murit 145 de oameni.

Războiul din Ucraina, se pare însă că a schimbat dramatic ideea despre cum ar putea arăta și acționa un activ recrutat de o agenție de informații străine sau de o organizație teroristă.

Războiul Rece a introdus conceptul de activ de informații ca o persoană adultă condusă de ideologie sau bani. Acea persoană avea nevoie de o perioadă de dezvoltare înainte de recrutarea cu succes, iar după aceea, de o perioadă de pregătire și apoi de sprijin. Acest lucru l-a făcut în esență un membru al unui grup cu o împărțire fixă ​​a responsabilităților condus de un manipulator – fie militant al grupului de rezistență subterană din țările baltice sovietice din anii 1950 ori membru al RAF (Facțiunea Armatei Roșii) în Germania de Vest din anii 1980 sau un terorist celebru precum Carlos Șacalul.

Exit mobile version