Comisia Europeană (CE) a aplicat României corecţii financiare în valoare de 139 de milioane de euro în 2012, faţă de 53 de milioane de euro în 2011, potrivit raportului financiar pe anul trecut, publicat marţi de CE. Programele finanţate prin Fondul Social European au suferit cele mai mari corecţii – 81 de milioane de euro, în timp ce pe Fondul European pentru Garantare Agricolă s-au aplicat corecţii în valoare de 24 milioane de euro.
La programele finanţate prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, corecţiile sunt de 22 de milioane de euro, iar la dezvoltare rurală au fost tăiate 12 milioane de euro.
Cele mai mari corecţii au fost aplicate Spaniei – peste 2,1 miliarde de euro, urmată de Italia – 275 milioane de euro, Grecia – 262 milioane de euro şi Polonia – 162 milioane de euro, România fiind pe locul 5.
Malta şi Slovenia nu au suferit corecţii financiare. Sumele nu vor fi returnate de statele membre, ci vor fi oprite de Comisia Europeană din rambursările către guvernele naţionale, după ce acestea trimit declaraţii de cheltuieli la Bruxelles.