Subiectul aderării României și a Bulgariei la spațiul Schengen este discutat, din păcate, într-un context european foarte complicat, dar cele două țări vor continua să-și urmărească acest obiectiv legitim, a declarat miercuri, la Bruxelles, ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean.
Prezent la reuniunea ministerială a Consiliului Nord-Atlantic, Titus Corlățean a declarat referitor la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) de joi că ‘este posibil să existe dificultăți din partea unor state membre (UE), puține la număr, să adoptăm o decizie acum’ privind aderarea la Schengen. ‘În mod evident va exista o agendă viitoare, pentru că obiectivul rămâne un obiectiv legitim al României’, a adăugat ministrul de externe, precizând că ‘elemente noi’ nu există în acest dosar, în contextul în care este clar că România și Bulgaria au îndeplinit standardele tehnice pentru aderare.
‘Ceea ce a spus președintele, Jose Manuel, Barroso a fost extrem de sugestiv, a spus foarte clar care sunt motivațiile europene, interne, sociale, economice, aceste tentații populiste de a amesteca subiecte care nu au niciun fel de legătură. Din păcate, acest subiect, aderarea la spațiul Schengen pentru România și Bulgaria, se regăsește în acest context european foarte complicat. Vom merge mai departe‘, a mai spus șeful diplomației române, Titus Corlățean.
Forma sub care va figura pe agenda Consiliului JAI chestiunea aderării României la Schengen va fi decisă miercuri în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți al UE, cel mai probabil urmând să fie menționată la acest punct o dezbatere de orientare.