Pentru a exploata pe deplin potențialul de a întrerupe lanțul de infectare cu coronavirus și de a salva vieți pe care îl au aplicațiile mobile de depistare a contacților apropiați și de avertizare, Comisia instituie serviciul „pasarela de interoperabilitate”, care conectează aplicațiile naționale din întreaga UE. Astăzi am atins un jalon important, în contextul în care un grup de state membre încep testarea infrastructurii. Comisia a demarat exerciții de testare între serverele back-end ale aplicațiilor oficiale ale Republicii Cehe, Danemarcei, Germaniei, Irlandei, Italiei și Letoniei și un server-pasarelă nou-înființat.
Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a afirmat: „Numeroase state membre au lansat aplicații naționale de depistare a contacților și de avertizare. Acum este timpul ca acestea să interacționeze între ele. Călătoriile și schimburile interpersonale se află în centrul proiectului european și al pieței unice. Pasarela de interoperabilitate va facilita aceste călătorii și schimburi în această perioadă de pandemie și va salva vieți.”
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a adăugat: „Aplicațiile de depistare a contacților și de avertizare cu privire la Coronavirus care funcționează la nivel transfrontalier pot fi instrumente puternice în eforturile noastre de limitare a răspândirii COVID-19. În contextul în care numărul de cazuri este din nou în creștere, aplicațiile pot completa alte măsuri, cum ar fi testarea sporită și depistarea manuală a contacților. Dacă sunt utilizate pe o scară suficient de largă, acestea ne pot ajuta să întrerupem lanțurile de transmisie. Vom continua să luptăm pe toate fronturile împotriva pandemiei.”
În lupta împotriva coronavirusului, majoritatea statelor membre au lansat sau prevăd să lanseze o aplicație națională de depistare a contacților și de avertizare. Instituirea de către Comisie a pasarelei de interoperabilitate respectă acordul statelor membre cu privire la specificațiile tehnice, pentru a oferi o soluție europeană care să asigure schimburi de informații sigure între serverele back-end ale aplicațiilor naționale de depistare a contacților și de avertizare, pe baza unei arhitecturi descentralizate. Pasarela de interoperabilitate conectează aproape toate aplicațiile de acest tip lansate în UE.
Pasarela de interoperabilitate este o infrastructură digitală care asigură comunicarea de informații între serverele back-end ale aplicațiilor naționale și va garanta faptul că aceste aplicații vor funcționa fără probleme și la nivel transfrontalier. Prin urmare, utilizatorii vor trebui să instaleze o singură aplicație și vor putea, în continuare, să raporteze un test pozitiv sau să primească o alertă, chiar și atunci când călătoresc în străinătate.
Pasarela va primi și va transmite în mod eficace identificatorii arbitrari între aplicațiile naționale pentru a reduce la minimum cantitatea de date transferate și a reduce, astfel, consumul de date al utilizatorilor. Pasarela nu va trata nicio altă informație în afară de cheile arbitrare, generate de aplicațiile naționale. Informațiile care fac obiectul schimburilor sunt pseudonimizate, criptate, reduse la minimum și stocate numai atât timp cât este necesar pentru depistarea infecțiilor. Pasarela nu permite identificarea persoanelor fizice.
Aceasta este concepută și creată de T-Systems și SAP și va fi exploatată de centrul de date al Comisiei din Luxemburg. După testare, aceasta va începe să fie operațională în luna octombrie.
Context
De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, statele membre, cu sprijinul Comisiei, au evaluat diverse soluții digitale din perspectiva eficacității, a securității, a protecției vieții private și a protecției datelor pentru a face față crizei. Dacă respectă pe deplin normele UE și sunt bine coordonate, aplicațiile de depistare a contacților pot avea un rol esențial în toate fazele gestionării crizei, în special în această perioadă în care majoritatea țărilor elimină treptat măsurile de distanțare socială. Aceste aplicații pot veni în completarea activității existente de depistare manuală a contacților și pot ajuta la întreruperea lanțului de transmitere a virusului. Astfel, acestea pot contribui la salvarea de vieți.
Statele membre care fac parte din rețeaua de e-sănătate au elaborat, cu sprijinul Comisiei, un set de instrumente la nivelul UE pentru utilizarea aplicațiilor mobile de depistare a contacților și de avertizare ca răspuns la pandemia de COVID-19; setul de instrumente a fost însoțit și de orientări privind protecția datelor pentru aplicațiile mobile. Aceste inițiative fac parte dintr-o abordare comună coordonată de sprijinire a eliminării treptate a măsurilor de limitare a mișcării persoanelor, prevăzută într-o recomandare a Comisiei. Pentru a se asigura că aplicațiile de depistare a contacților și de avertizare funcționează și la nivel transfrontalier, statele membre, cu sprijinul Comisiei, au convenit, în lunile mai și iunie, asupra unor orientări privind interoperabilitatea și, respectiv, a unui set de specificații tehnice, iar Comisia a adoptat o decizie de punere în aplicare pentru a oferi un temei juridic pentru crearea serviciului de pasarelă.