Romanul „Corpul” de Mircea Cărtărescu (a doua parte a trilogiei „Orbitor”), tradus în spaniolă de Marian Ochoa de Eribe, va fi prezentat în cadrul proiectului „Lectura de miercuri” din Spania. Prezentarea va fi realizată de către editorul spaniol Enrique Redel și va putea fi urmărită miercuri, 28 octombrie, pe paginile web și pe rețelele sociale ale EUNIC Spania și ICR Madrid.
„Lectura de miercuri”, care se desfășoară în fiecare miercuri în perioada 23 septembrie – 2 decembrie, este o inițiativă EUNIC Spania. În fiecare zi de miercuri, se prezintă autori și romane din spațiul european sub forma unor scurte materiale video, cu recomandările de lectură ale unor critici literari, bibliotecari, editori sau traducători, însoțite de un sinopsis al cărții și imagini reprezentative. La acest proiect participă 11 institute și reprezentanțe culturale EUNIC Spania. Acesta se desfășoară online și se transmite pe rețelele sociale Facebook și Twitter și pe canalul YouTube Eunic Spania. Proiectul este coordonat de reprezentanța ICR Madrid, în calitate de țară care deține președinția EUNIC Spania.