MAE va sprijini formalităţile necesare repatrierii corpului neînsufleţit al plutonierului-major Claudiu Constantin Vulpoiu, mort în misiune, în Afganistan.
Duminică, 30 marite, alți cinci militari români (sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru), au fost răniți într-un atentat sinucigaș pe autostrada Kabul-Kandahar.
Militarii români, din Batalionul Manevră dislocat în provincia Zabul, executau o misiune de patrulare, cu trei maşini de luptă MRAP (rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor – Mine-Resistant Ambush Protected), pe autostrada A1, la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall, când au fost victimele unui atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a intrat direct în maşina de luptă.
În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportaţi cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din Kandahar.
Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu avea 41 de ani, era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2001, era căsătorit şi avea un copil. Acesta a mai participat la şase misiuni externe, în Afganistan şi Irak.