Site icon TIMP ROMÂNESC

Corul „Academica” din Arad susține două concerte de colinde, la Budapesta și Seghedin

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Institutul Cultural Român de la Budapesta și Filiala Seghedin organizează în zilele de 18 și 19 decembrie 2023 două concerte de colinde, în interpretarea Corului Academica al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, dirijor Iulia Roman. Evenimentele vor avea loc la Budapesta și Seghedin și se adresează atât comunităților de români din Ungaria, cât și publicului ungar doritor să descopere colinde românești.

Primul concert este programat luni, 18 decembrie 2023, ora 18:00, la Biserica Rózsafüzér Királynéja Plébánia din Budapesta, o clădire emblematică ce datează din anul 1905, cu o istorie bogată, care găzduiește regulat concerte corale și de orgă. Cel de-al doilea concert va avea loc marți, 19 decembrie 2023, ora 17:30, la Seghedin și va fi organizat în parteneriat cu Biblioteca „Somogyi Gyorgy“ / Somogyi Károly Városi és Megyei Könyvtár, gazda evenimentului.

Formația corală Academica a Facultății de Științe Umaniste și Sociale de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad a fost înființată în anul 2019. A susținut numeroase concerte și a participat la concursuri și festivaluri de muzică corală atât în țară, cât și în străinătate: Gala Elitelor Arădene, edițiile I-II; Festivalul Coral organizat de Universitatea din Oradea; Festivalul de Muzică Religioasă, Arad; Festivalul de Muzică Religioasă, Abrud; Concursul Internațional de Interpretare și Creație Artistică Young Artist; Concursul Internațional de Interpretare și Creație Artistică Romarte, etc. Corul a mai susținut concerte în Ungaria, la invitația Consulatului General al României la Gyula, și a participat la Festivalul Internațional de Muzică Corală Religioasă Te Deum Laudamus organizat la Vârșeț, Serbia.

La Budapesta și Seghedin, corul îi va avea în componență pe interpreții Ciprian Cătălin Roman, Adrian Călin Boba, Denis Enache, Patrik Stepan, Antonio Știopon, Ion Alexandru Ardereanu, Marius Bârzan, Florin Filip, Viorel Drăghici. Solistă: Lăcrămioara Maria Covaciu. Dirijor: Iulia Roman.

Programul concertelor va include colinde și piese din repertoriul clasic românesc: Gazde mari, nu mai dormiți și Iată, vin colindători – T. Brediceanu, În seara de Moș Ajun – M. Trache, Moș Crăciun – D.G. Kiriac, Astăzi s-a născut Hristos, Închinarea magilor, Praznic luminos și Ziurel de ziuă (La poartă la Țarigrad) – T. Popovici, Bună seara gazdă aleasă – colind psaltic, Deschide ușa, creștine – colind tradițional, Din an în an – Gh. Budiș, Colindul Lui Dumnezeu – V. Pop. Băleni, La Vifleem colo-n jos și Mărire-ntru cele-nalte – N. Lungu, Isus, bine ai venit– colind psaltic, Trei păstori– colind tradițional, Mare minune și Domnuleț și Domn din cer – Gh. Cucu, Azi e miercuri, mâine-i joi – colind psaltic, Linu-i lin – colind tradițional, Bună dimineața la Moș Ajun– Al. Podoleanu, I.D. Chirescu, I. Costescu, Colindița – E. Monția, O, ce veste minunată – Gh. Dima.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

 

Exit mobile version