Acasă Uncategorized Corul Madrigal concertează la Beijing la ceas aniversar

Corul Madrigal concertează la Beijing la ceas aniversar

Corul Naţional de Cameră Madrigal susţine o suită de spectacole în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional al Corurilor de la Beijing, desfăşurată în perioada 29 iulie – 4 august.

Prestigiosul ansamblu muzical din România se află în Republica Populară Chineză în contextul aniversării a 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Republica Populară Chineză.  Organizatorii festivalului au invitat oaspeţii români să se numere printre formaţiile care vor susţine concertul de deschidere a manifestării. Evenimentul a avut loc marţi, 29 iulie 2014, în Marea Sală a Poporului, în semn de preţuire faţă de valoarea acestui brand cultural al României, declarat în 1992 bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO. Programul spectacolelor conţine piese din repertoriul de acum consacrat al corului Madrigal, prelucrări din folclorul românesc şi interpretările melosului bizantin.

Participarea la festival şi organizarea programului de la Beijing au fost posibile datorită excelentelor relaţii între România şi Republica Populară Chineză şi în baza parteneriatului public-privat.

Corul Madrigal, etalon mondial al muzicii corale camerale, a fost înființat în anul 1963 de către reputatul dirijor Marin Constantin şi a susţinut peste 4100 de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America şi Asia. Repertoriul include piese din Renașterea  europeană, creaţia bizantină şi muzica românească şi universală contemporană.