Site icon TIMP ROMÂNESC

Corupţie la perfectarea actelor româneşti pentru moldoveni.

Trei persoane care gestionau activitatea unor companii din Moldova, reţinute

Agenţi economici, persoane fizice şi publice, notari, dar şi alţi intermediari din Republica Moldova şi România sunt bănuiţi că ar face parte dintr-o schemă de corupere şi trafic de influenţă, prin care mai mulţi moldoveni ar fi fost ajutaţi să obţină diverse servicii pentru redobândirea cetăţeniei române, contra cost. Printre acestea se numără: urgentarea eliberării actelor de identitate şi de stare civilă, a certificatelor de naştere, perfectarea unor procuri pe numele unor terţi. Sumele pretinse pentru documente variau între 50 şi 5000 de euro.

Astfel, marţi, ofiţerii CNA şi procurorii au operat percheziţii la domiciliile şi la birourile unor persoane vizate în schemă, iar trei dintre acestea au fost escortate la CNA şi reţinute pentru 72 de ore. Este vorba despre persoane care gestionează activitatea unor companii din Republica Moldova, specializate în asistenţă pentru perfectarea diferitor tipuri de acte.

Pe numele celor trei au fost deschise mai multe cauze penale pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 10 ani de închisoare.

Potrivit unui comunicat emis de CNA, suspecţii foloseau diverse platforme, printre care programare.md, interdoc.info sau documente.md, pentru a-şi realiza acţiunile lor pretins ilegale. Utilizând aceste pagini electronice, bănuiţii, în complicitate cu persoane afiliate acestor platforme, făceau programari în afara rândului, depunerea jurământului în lipsa persoanei (pe timp de pandemie), obţinerea unor certificate în termeni restrânşi.

Am sunat la cele trei site-uri vizate în comunicatul CNA. Angajaţii unuia dintre ele au negat informaţiile, spunând că la sediul lor nu au fost efectuate percheziţii. Reprezentanţii celorlalte două au refuzat să ofere o reacţie oficială.

De asemenea, a fost solicitat un comentariu şi de la Ambasada României în Republica Moldova, însă, deocamdată, nu s-a primit niciun răspuns, scrie Publika.md

Exit mobile version