Comisia Europeană lansează o cerere de exprimare a interesului vizând constituirea unor parteneriate tematice pentru a testa proiecte de inovare interregionale care să sprijine acțiuni de reacție și redresare ca urmare a pandemiei cauzate de noul coronavirus. Scopul este de a ajuta regiunile să profite de oportunitățile care se ivesc în contextul crizei, să-și crească reziliența și să-și centreze eforturile pe transformarea digitală și ecologică pentru redresarea celor mai afectate sectoare, cum ar fi sănătatea și turismul.
Elisa Ferreira, comisarul pentru coeziune și reforme: ”Pe baza unor acțiuni-pilot anterioare încununate de succes vizând stimularea inovării și a competitivității la nivel regional, lansarea prezentei cereri de exprimare a interesului reprezintă o nouă exemplificare a capacității și hotărârii UE de a sprijini economiile locale în vremuri atât de dificile. Centrarea eforturilor pe sănătate, pe turism, sustenabilitate și digitalizare este perfect în acord cu prioritățile Comisiei și cu reacția necesară pentru a contracara efectele crizei cauzate de noul coronavirus”.
În cadrul acestei cereri, Comisia Europeană caută să obțină exprimarea interesului din partea parteneriatelor transnaționale ale autorităților regionale și a altor părți interesate precum universități, centre de cercetare, clustere și IMM-uri care doresc să testeze parteneriate interregionale pentru inovare menite să faciliteze comercializarea și extinderea proiectelor de inovare interregionale și să stimuleze investițiile în întreprinderi.
Cererea va sprijini parteneriatele interregionale în patru domenii tematice. Primul, parteneriatul pentru dezvoltarea lanțului valoric medical se referă la utilizarea de produse sau dispozitive medicale pentru a aborda noul coronavirus la orice nivel al lanțului valoric, de la concepție la distribuție. Al doilea, parteneriatul privind siguranța și gestionarea deșeurilor medicale este legat de tema economiei circulare în domeniul sănătății. Al treilea parteneriat se referă la proiecte care încurajează turismul sustenabil și digital. Al patrulea parteneriat este centrat pe dezvoltarea tehnologiilor pe bază de hidrogen în regiunile cu emisii mari de carbon, de exemplu prin transformarea minelor de cărbune, topitoriilor sau unităților de producție existente.
Până la sfârșitul anului 2021, fiecare parteneriat selectat trebuie să fi definit un set de acțiuni pentru a accelera adoptarea inovării, comercializarea și extinderea proiectelor de investiții interregionale. Parteneriatele selectate trebuie, de asemenea, să fi analizat obstacolele financiare și juridice din calea comercializării și a extinderii, precum și să fi dezvoltat cooperarea cu alte programe și inițiative ale UE. În plus, acțiunile selectate vor trebui să colaboreze cu parteneriate stabilite în alte domenii care sunt vizate de cele trei Platforme tematice de specializare inteligentă.
La 18 iulie 2017, Comisia Europeană a adoptat Comunicarea „Consolidarea capacităților de inovare în regiunile Europei: strategii pentru o creștere stabilă, durabilă și favorabilă incluziunii. În acest context, s-a propus acțiunea-pilot privind proiectele de inovare interregionale.
În urma cererii de exprimare a interesului lansate de Comisie, opt parteneriate interregionale au fost selectate la sfârșitul anului 2017, una sau mai multe regiuni de coordonare având rol de conducere. Un parteneriat suplimentar privind bateriile a fost introdus într-o etapă ulterioară.
Cele nouă parteneriate au beneficiat de sprijinul echipelor speciale ale Comisiei, care au implicat experți din mai multe departamente tematice. Experții au pus la dispoziție sfaturi cu privire la cel mai bun mod de a combina diferite fonduri UE pentru a finanța proiecte de inovare, precum și la modul prin care planurile de afaceri și investiții să fie eligibile pentru finanțare.
Pe lângă acest sprijin direct din partea Comisiei, fiecare parteneriat a putut beneficia de servicii de consiliere externă până la o valoare de 100 000 de euro prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională pentru activități demonstrative, de extindere și de comercializare.
Având în vedere această experiență pozitivă, Comisia a decis să utilizeze aceeași metodă pentru a stimula regiunile să își unească forțele pentru a reacționa la pandemia de coronavirus.
Cererea va fi deschisă până la 7 septembrie 2020. Bugetul total este de 400 000 de euro din Fondul european de dezvoltare regională pentru a dezvolta patru parteneriate tematice (până la 100 000 de euro per parteneriat).